Marcel Ciolacu spune că s-au făcut greşeli de strategie privind aderarea României la Schengen: Românii ştiu cine este de vină

 1 comentariu
Foto: Hepta

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, 12 februarie, la Prima News, că abordarea autorităților de la București în timpul negocierilor pentru Schengen „nu a fost cea corectă”. În demersurile de aderare au fost implicate Ministerul de Externe, Ministerul de Justiție și Ministerul de Interne, toate controlate de PNL.

„Să nu credeţi cumva că românii nu ştiu adevărul şi românii nu ştiu exact ce s-a întâmplat şi cine este de vină. S-au făcut greşeli în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Tot ce am construit şi abordarea pe care am avut-o în timpul negocierilor nu a fost cea corectă. Cum adera România la spaţiul Schengen când noi am intrat în şedinţa Consiliului JAI la pachet cu Bulgaria?”, a spus Ciolacu.

Și a continuat: „Ce şanse ar fi avut România ca în Consiliul JAI să treacă prin vot? Să spunem că Austria ar fi votat. Olanda oricum anunţase public că votează împotriva Bulgariei. Pe urmă a anunţat şi Austria. Dacă ar fi rămas numai Olanda, oricum România nu ar fi intrat în Schengen”.

Liderul PSD a adăugat nu a crezut că o țară prietenă ca Austria va vota împotriva aderării României la spaţiul Schengen și a vorbit despre o strategie greșită făcută de autoritățile de la București.

„Nu am crezut vreodată că un stat prieten cum este Austria şi un stat membru al Uniunii Europene va vota împotriva României, împotriva deciziei Comisiei Europene. Nu poate să fie cineva responsabil de deciziile Austriei. Strategia pe care ne-am făcut-o pentru aderarea la Spaţiul Schengen nu a fost o strategie care ne-a adus rezultatele pe care le aşteptam”, a completat Ciolacu.

„Sperăm că în viitor... Poate se reuşeşte o negociere cu Suedia şi Austria până atunci, dar, din câte ştiu, mai sunt alegeri în Austria şi în aprilie. Este un timp foarte scurt, dar este foarte posibil să avem această decizie şi sub preşedinţia Suediei” a mai spus liderul social-democrat, potrivit Agerpres.

Pe 8 decembrie 2022, Austria a blocat accederea României la Schengen, în cadrul Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne, invocând criza migranților.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    User Șters 13.02.2023, 12:10

    România funcționează condusă doar de greșiți, cu greșeli!

ALTE ȘTIRI
Un avion General Dynamics F-16AM Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Belgiene. 3 februarie 2024.
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
Grup de ciobani purtând cojoace din blană de oaie și pălării verzi în timpul unei manifestații de protest
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
MONDEN
Octav Guran prezintă emisiunea „Adevăr sau legendă” | Foto: Kanal D
07:30
Kanal D deschide porțile către un univers plin de mistere: „Adevăr sau legendă”. Ce se întâmplă pe 24 septembrie 2026
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
08:15
Ce se întâmplă cu Circul Metropolitan București între 24 și 28 septembrie 2026. Fiul lui Charlie Chaplin e implicat direct
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-12 octombrie 2026
Analiză
08:00
Semnal de alarmă: tehnologia îi ține pe copii în fața ecranelor, iar sportul dispare din viața lor
07:56
Un zăcământ uriaș, cu peste 110 milioane de tone de minereu cu pământuri rare și uraniu, care ar putea valora peste 100 de miliarde de dolari, a fost găsit la Jabal Sayid. Este considerat al patrulea cel mai valoros din lume
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni