Pompierii au reluat, joi dimineaţa, căutarea fetiţei de 4 ani care a căzut marţi seara în râul Cibin, în timp ce se juca cu alţi copii pe malul apei, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
"Forţele ISU Sibiu au reluat misiunea de căutare a fetiţei căzute în râul Cibin. În această dimineaţă, începând cu ora 6.00, nouă pompieri militari cu o barcă pneumatică intervin la faţa locului pentru căutarea copilului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, ISU a mobilizat, marţi seara, pentru găsirea fetiţei, 20 de pompieri militari, două autospeciale de stingere, o autospecială SMURD şi un autocamion de intervenţie cu barca pneumatică de salvare.
Minora a căzut în râul Cibin în apropiere de două hipermarketuri.