Procurorii DNA susţin că în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi i-a cerut lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Totodată, procurorii susţin că, în 22 noiembrie 2012, Ovidiu Silaghi a primit de la Iordache 200.000 de euro "pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract, pentru a nu opri decontarea certificatelor intermediare de plată aferente contractelor aflate în procedură de aprobare şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte". Fostul ministru al Transporturilor a fost joi la DNA pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile care îi sunt aduse în acest dosar. Ovidiu Silaghi a declarat, la ieşirea de la DNA, că a citit înştiinţarea de urmărire penală din dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, dar deocamdată nu a văzut probele, informează Mediafax.
Întrebat dacă procurorii menţin acuzaţia că a primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache, fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi a spus că acuzaţia este nefondată.