Premierul PSD va fi anunţat miercuri; Dragnea: Nu va fi niciunul dintre cei care au apărut la televizor

Comentează
Premierul PSD va fi anunţat miercuri

Premierul PSD va fi anunţat miercuri. Anunţul a fost făcut duminică seara de liderul PSD Liviu Dragnea, care precizează că acesta va fi ales după consultări în partid şi cu aliaţii de la ALDE. Dragnea mai afirmă că premierul PSD "nu va fi niciunul cei care au apărut la televizor". Liderul PMP Traian Băsescu consideră că Dragnea se comportă ca un ayatollah, prin dorinţa de a controla Guvernul printr-o comisie de la partid. UPDATE 22.04 PSD şi ALDE semnează luni un protocol de guvernare, a anunţat duminică preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, la România TV.

"Am avut câteva întâlniri, în aceste zile, întâlniri care au avut două obiective de fapt - să conturăm arhitectura viitorului guvern - cum să arate viitorul guvern, nu ca persoane - şi, în acelaşi timp, compatibilizarea programului de guvernare, ceea ce n-a fost foarte greu (..) Urmează mâine să ne vedem din nou, şi să semnăm un protocol, aşa e firesc, aşa se oficializează această alianţă. Aşa cum am avut şi la locale o să facem şi la parlamentare, un protocol de guvernare", a declarat Liviu Dragnea la Romania TV.

Dragnea a menţionat că numărul de portofolii pe care ALDE îl va primi în viitorul guvern îl va stabili după consultările cu şeful statului, în schimb, au fost stabilite câteva principii şi o "repartizare proporţională".

"O să anunţ miercuri (propunerea de premier, nr) dar voi lua o decizie după ce mă consult în prealabil cu colegii mei din partid şi, bineînţeles, cu colegii de la ALDE, care să ţină cont de dorinţa mea unică de a se pune în practică programul de guvernare, care este foarte aşteptat", a spus Dragnea, la Antena 3.

Liviu Dragnea a mai spus că pentru propunerea pe care o va face va avea în vedere ca persoana care va fi propusă să îi garanteze că va fi pus în aplicare programul de guvernare al PSD şi a menţionat că nu doreşte un război politic.

”Decizia şi propunerea pe care o voi face la Cotroceni va avea ca argument un singur obiectiv al meu: cel care va conduce Guvernul să mă asigure, să-mi dea garanţia şi mie şi românilor şi, evident, preşedintelui, că programul de guvernare care a fost votat de aproape 50% din populaţie va fi pus în aplicare. Adică este capabil să gestioneze o echipă guvernamentală care va fi monitorizată atent.  Pentru că acest Guvern nu va fi pe persoană fizică, el nu este născut din spuma mării, el este născut, va fi născut din voturile pe care românii le-au dat pe 11 decembrie”, a explicat Dragnea.

Băsescu: Dragnea se crede yatollah, adică să stea la partid şi să ţină sub control Guvernul

Liderul PMP Traian Băsescu afirmă că, prin propunierea formării unei Comisii de specialişti la PSD care să supravegheze viitorul Guvern, Liviu Dragnea oferă public o soluţie de tip "Stat Islamic”, în care el însuşi se vrea a fi un ayatollah.

"Dragnea face un lucru de tip Stat Islamic, adică punem un Guvern, dar eu, ayatollah-ul, stau la partid în Kiseleff cu o echipă de ayatolah-i şi spunem noi Guvernului, şi îl ţinem sub control. Deci pe omul ăsta l-a dus mintea să ofere public soluţia specifică statelor islamice. Cred că s-a inspirat de la Iran”, a spus Băsescu.

Băsescu a menţionat că, în opinia sa, este un abuz, pentru că miniştrii nu trebuie controlaţi de partid. "E un abuz, strâmbăm modul de funcţionare a statului”, a spus liderul PMP.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că va convoca noul Parlament marți, 20 decembrie, iar consultările pentru formarea Guvernului vor avea loc miercuri și joi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
MONDEN
Prințesa Diana FOTO: Getty images
14:24
Rochia „răzbunării” purtată de prințesa Diana revine la licitație după aproape 30 de ani. Cât valorează celebra ținută
Mirela Vaida si cei doi copii ai săi. Sursa FOTO: Facebook
14:19
De ce a vrut, de fapt, Mirela Vaida să participe la „Asia Express” 2026. „Hate o să iau, că dacă nu iei, nu exiști”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
14:55
Vocea României 2026. Carmen Tănase va cânta pe scenă
14:45
Vedeta din România care a lucrat ca șofer și poștaș în Belgia: „Acum e pe val”
14:34
Român căutat internațional, prins la o bază militară americană din Olanda. A fost arestat pe loc
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop gemeni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
RAED ARAFAT
BREAKING NEWS
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de contrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
11:19
Nicușor Dan, editorial în The Washington Times la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: „Pentru o zi, toți românii au fost americani”
Imagine de ansamblu cu centrala geotermală din Oradea.
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate