Preşedintele ANPC, despre situaţia de la Blue Air: Luăm în calcul depunerea de sesizări către organele de cercetare penală

Comentează

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat miercuri, la Digi 24, că Blue Air riscă o nouă amendă din partea ANPC, iar autoritatea ia în calcul depunerea de sesizări către organele de cercetare penală, informează News.ro.

Horia Constantinescu a anunţat că, la începutul acestei săptămânii, fără să ştie de situaţia de ieri, autoritatea a invitat compania Blue Air, pentru a evalua ceea ce le-au pus în actul de control încheiat în urmă cu două luni şi anume să nu mai lanseze curse despre care nu au date certe că pot fi şi ţinute, să nu mai lanseze curse la preţuri cu caracter înşelător.

”Din informaţiile noastre, aceştia nu au înţeles să respecte nici măcar acele măsuri”, a arătat şeful ANPC, precizând că ”drepturile celor 73.000 de consumatori care depuseseră sesizări către companie şi o parte către ANPC nu au fost, în continuare, respectate, astfel că au rămas sume de bani mari datorate acestora”.

Întrebat despre ce va face în continuare ANPC, Horia Alexandrescu a spus că autoritatea ia în calcul depunerea de sesizări către organele de cercetare penală.

”Eu cred că toate aceste lucruri au dus la decizia luată de companie ieri, în sensul că, aceştia înţelegând că până la urmă se strânge laţul în jurul unei activităţi care pare administrată ori greşit, ori intenţionat greşit, luăm în calcul de asemenea depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală, pentru că, la momentul acela, noi am transmis o informare legată de activitatea acestei companii şi ne dorim ca la un moment dat să înţelegem şi noi dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie, sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a spus Constantinescu.

Blue Air riscă o nouă amendă

De asemenea, şeful ANPC a susţinut că Blue Air riscă o nouă amendă din partea autorităţii.

”Cu siguranţă, dacă datele transmise vor confirma informaţiile primite de către Autoritate, luăm în calcul inclusiv sancţionarea, pentru că nimeni nu poate fi mai presus de lege, indiferent ce invocă. Mai mult decât atât, vă rog să luaţi în calcul faptul că, la acel moment, reprezentantul companiei aeriene ne spunea că au şapte sute şi ceva de mii de rezervări. Gândiţi-vă că, dacă multe dintre acestea sunt deja achitate, ei vor continua să ţină avioanele la sol, ne vom confrunta cu o avalanşă de situaţii ca cea de ieri”, a mai spus şeful ANPC.

El a precizat că, tot din declaraţiile reprezentanţilor companiei, ”undeva la sfârşitul verii, în toamna acestui an cele cinci aeronave, proprietate a companiei nu vor mai avea drept de zbor”.

Marţi, Horia Constantinescu anunţa că reprezentanții Blue Air au afirmat într-o întâlnire cu ANPC că iau în calcul să părăsească piața cu această companie și intenționează să deschidă alta.

Despre cei 73.000 de cetăţeni păgubiţi care au depus sesizări, Horia Constantinescu a spus că, în calculele lor, erau mult mai mulţi şi a precizat că nu ştie câţi au primit despăgubiri. ”Este una dintre întrebările adresate companiei, la care aşteptăm răspuns, aşa cum au promis, până vineri după-amiază, urmând ca în cursul zilei de luni, sperăm să ne asigure şi prezenţa unui reprezentant pentru a întocmi un document de control”, a precizat şeful ANPC.

Horian Constantinescu a mai spus că ANPC a sancţionat în urmă cu două luni compania Blue Air, ”pentru că şi-a bătut joc, la propriu, de peste 73.000 de consumatori, datorându-le o sumă în jur de 14 milioane de euro”.

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat marţi seară că Guvernul va aloca suma de 5 milioane de lei către TAROM, pentru a trimite aeronave care să-i aducă acasă pe românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a suspenda zborurile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
MONDEN
Raluca si iubitul israelian, Guy Kouris, în Albania
14:15
Imagini rare cu Raluka și iubitul ei cu 22 de ani mai în vârstă. Cum au apărut artista și Guy Kouris în Albania și Croația. „Peisaje superbe”
Valerie Lungu
14:08
Ce spune Valerie Lungu despre comportamentul de la „Asia Express”. De ce nu s-a putut baza pe logodnicul ei, Alex Gîlcă: „A avut o operație”
POLITIC
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Ultimele știri
ExclusivInterviu
14:44
Ce e „regizat” la „Insula Iubirii”. Radu Vâlcan a dezvăluit ce pățesc concurenții dimineața
14:39
Un mecanic auto explică de ce e mai bine să te ferești de mașinile vechi de lux: „Nu cumpăra porcăriile astea”
14:35
Emisiunea „Burlacii: Foc în Paradis”, scoasă din grila Pro TV după prima săptămână de la debut. Unde se va difuza show-ul de saptămâna viitoare
14:30
Paradoxul european al supraturismului: orașele majore încearcă să oprească valul de vizitatori, în timp ce extind capacitatea aeroporturilor
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
baby-unica
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
Vedere aeriană a localității Borșa
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
Un bărbat numără bancnote euro dintr-un portofel. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan