Prima măsură în cazul tragediei de la internatul din Odorheiu Secuiesc. A fost reținut administratorul firmei care făcea lucrări lângă internat. De ce este acuzat

 19 comentarii
Arhiva foto

Laszlo Szilveszter Sandor, administratorul firmei care a săpat șanțul de lângă internatul prăbușit luni în Ordoheiu Secuiesc, a fost reținut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă, au declarat marți seară, 19 decembrie, surse judiciare pentru Libertatea.

Laszlo Szilveszter Sandor, administrator și acționar unic al SC Lareno Fa SRL, firma executantă a proiectului, va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, au precizat sursele citate pentru Libertatea.

El este acuzat că „a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect”. Mai precis, Sandor este acuzat că a cerut angajaților să sape până în partea de jos a fundației, la peste 2 m, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maximum 1,10 metri față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor.

Un elev prins sub dărâmături a murit, trei fete au fost rănite

Patru elevi au fost prinși sub dărâmături, luni, 18 decembrie, după ce clădirea internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial, a anunțat ISU Harghita. Toți patru au fost scoși de sub dărâmături, însă unul dintre ei, un băiat de 17 ani, nu a putut fi salvat.

Clădirea, construită în 1910, era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică, iar recent în curte au început lucrări pentru racordarea la reţeaua de canalizare a oraşului.

Din primele cercetări, a rezultat că totul a plecat de la săpăturile făcute de reprezentanții unei societăți comerciale în jurul internatului, potrivit Poliției.

„Se pare că, din cauza vechimii clădirii și a stării de degradare, partea din mijloc a imobilului, de aproximativ 100 de metri pătrați, a colapsat și s-a prăbușit, moment în care ar fi surprins patru persoane, trei fete, două în vârstă de 16 ani și una în vârstă de 17 ani, și un băiat, în vârstă de 17 ani, toți rezidenți în clădire”, a transmis IPJ Harghita luni seară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    asdqaz 20.12.2023, 01:44

    probabil proiectele au avut hibe

  • Avatar comentarii

    Nad4 20.12.2023, 06:57

    Dacă întreaga responsabilitate se reduce la un singur om...

  • Avatar comentarii

    Gabryella 20.12.2023, 07:57

    Inconstienta totala ,fără a tine cont anul de construcție al clădirii (1910).

  • Avatar comentarii

    Narcisu 20.12.2023, 08:39

    Este târziu acum, după ce sa întâmplat cercul vicios este mai mare , trebuiesc pedepsiți și cei care nu sau implicat..

  • Avatar comentarii

    Modoranvasile 20.12.2023, 08:48

    E o greșeală umană acolo administratori echipele de muncitori trimise sa facă consolidarea fără un expert coordonator au început lucrările și s=a produs un accident foarte grav acum trebuie să plătească cineva în România se poate întâmpla orce peste tot sunt firme dar fără experiență,, nu e de competenta sa nu mai ia lucrări să producă pagube materiale ,omeni decedați accidente de muncă

ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă mâinile unei femei care verifică un bon de cumpărături în timp ce ține un cărucior de cumpărături pe un culoar dintr-un supermarket
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
MONDEN
Loredana Groza și Ștefan Bănică jr
09:56
Loredana Groza l-a numit pe Ștefan Bănică jr „Casanova al femeilor din România”. Cum a reacționat artistul
Madalina Apostol si Nick Radoi in vacanta. Sursa FOTO/ Instagram
09:48
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea după moartea mamei sale. Unde se retrăsese iubita lui Nick Rădoi. „A fost la o clinică”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
10:48
Braconierii din Vaslui au împușcat un cal de rasă, de 15.000 de lei. Credeau că este un cerb solitar
10:41
Un SUV hibrid de aproape 3 tone a urcat la 6.002 metri și a intrat în Cartea Recordurilor. Are 818 CP și a primit peste 10.000 de precomenzi în doar 48 de ore
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
10:26
Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai puternică prezență românească în rankingul global Shanghai pe domenii de studiu 2026. În ce domeniu excelăm
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Cuplu de vârstnici care efectuează exerciții de radio, întindere, antrenament și exerciții de flexibilitate în parc
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Un avion General Dynamics F-16AM Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Belgiene. 3 februarie 2024.
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni