Prima reuniune importantă a UE sub conducerea României. Ce s-a discutat în cadrul Consiliului Afaceri Generale

Comentează

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a prezidat, marți, la Bruxelles, prima reuniune a Consiliului Afaceri Generale. După terminarea ședinței, Ciamba a declarat că cea mai importantă temă discutată a fost cadrul financiar multianual.

"Cea mai importantă temă de azi a fost cadrul financiar multianual, care este un dosar strategic pentru preşedinţia noastră. Ne-am exprimat din nou ambiţia de a avea rezultate. Cred că Consiliul European a dat ca limită de timp toamna aceasta, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim mai puţin ambiţioşi. Cred că trebuie să facem tot ce este posibil. Vrem să pregătim o bază pentru un acord în toamnă", a declarat George Ciamba în conferința ținută după terminarea consiliului.

Totodată, Ciamba a mai vorbit și despre cum va aborda țara noastră președinția Consiliului UE, scrie Agerpres.

"Am subliniat că vom lucra ca un broker neutru, pentru a ne ridica la nivelul aşteptărilor, vrem să păstrăm unitatea şi coeziunea în Uniune într-o perioadă dinamică ce este marcată de provocări - Brexit, în acelaşi timp schimbarea ciclurilor instituţionale", a declarat Ciamba.

Totodată, ministrul român a amintit și despre Summitul Uniunii Europene de la Sibiu, planificat să se desfășoare pe 9 mai 2019.

"Preşedinţia noastră va avea trei luni foarte active şi va încerca să aducă cât de multe rezultate poate în dosarele legislative pe care lucrăm împreună, pentru Summitul de la Sibiu şi pentru ultima lună, care va fi foarte agitată, după alegerile europene. România are dorința de a construi o Europă mai puternică şi mai coezivă", a mai precizat Ciamba.

Potrivit ministrului, în cadrul consiliului de marți s-a mai discutat și subiectul dezinformării.

Dezinformarea a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru democraţiile noastre. Pentru a fi eficienţi avem nevoie de eforturi comune ale statelor membre UE şi ale societăţii civile”, a spus ministrul, adăugând că oficialii europeni doresc protejarea alegerilor de influențele străine.

"Ciclul legislativ se încheie cu mandatul nostru şi de aceea trebuie să fim foarte ambiţioşi", a conchis acesta.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
BREAKING NEWS
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Oana Gheorghiu, Alexandru Rogobete. Sursa foto:  Inquam Photos / George Călin, Hepta
Reportaj
17:35
Guvernul Mureșan. Opoziția, lovită de anemie la audierile miniștrilor. „Vara ispitelor! Păsărin!” Singurele certuri din comisii
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Ultimele știri
18:15
Ian McKellen a uitat o replică în „Stăpânul Inelelor”. Greșeala care a devenit unul dintre momentele emblematice ale filmului
18:09
5 știri by Libertatea - Sport: Dovezi că dominația lui Manchester City este ilegală / Surprize la meciurile din Nations League
18:08
Un șofer cu Porsche avea 312 km/h când l-a pozat radarul, pe autostradă, în Franța
18:06
Pensia de serviciu pe care o primește fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă la Ministerul Justiției: „Nu am stabilit-o eu”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri