Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

 3 comentarii
Ilie Bolojan la grup la PNL FOTO Dumitru Angelescu

Partidele care sunt pe cale să formeze noul Guvern (PNL, PSD și UDMR) au încercat să treacă într-un mod cât mai discret de prima zi a noului Parlament. Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, a continuat să fie zgârcit în declarații și să nu se pronunțe referitor la mandatul cu care merg la negocieri cu cei din PSD și UDMR, în ceea ce privește guvernarea și noul premier. Nici pe tema variantei de candidat la prezidențiale nu a vrut să vorbească.

Tot zgârcit la vorbă, dar măcar dispus să spună pe scurt părerea sa despre guvernare și prezidențiale, a fost Vasile Blaga. Recent ales senator, fostul copreședinte al PNL a precizat că vede cu ochi buni propunerea Crin Antonescu drept candidat la președinție din partea partidului. De altfel, în PNL, vechii liberali s-au poziționat pe varianta pro-Antonescu, dorind ca acesta să fie testat și el în sondajele de opinie alături de alte propuneri pentru Cotroceni.

În PNL există și o a doua tabără, care ar vrea mai degrabă susținerea lui Nicușor Dan. Iar această tabără este cea din jurul lui Ilie Bolojan, în timp ce susținătorii lui Antonescu sunt din aripa Hubert Thuma (președinte CJ Ilfov) – George Tuță (primar al sectorului 1).

În PSD, principala variantă de premier rămâne Marcel Ciolacu, în partid nefiind încă o discuție clară pentru alte variante, cu toate că au fost vehiculate și numele lui Marian Neacșu sau Sorin Grindeanu. Potrivit informațiilor Libertatea, Grindeanu se vrea șef la Camerei Deputaților. De asemenea, surse social-democrate susțin că și situația baronilor din teritoriu a fost rezolvată, după ce aceștia au încins ieri telefoanele să vadă ce se întâmplă în cazul ieșirii de la guvernare a PSD.

În tot acest haos politic privind guvernarea, USR deja nu mai există în tabloul mare. Ilie Bolojan le-a vorbit parlamentarilor PNL în ședința de vineri dimineață de o guvernare cu PSD, UDMR și minoritățile, în timp ce social-democrații nici nu mai vor să vadă picior de USR-ist la negocieri.

Gigi Becali, deranjat de întrebările despre pușcărie

În tot acest peisaj, în opoziție, manifestările au fost care mai de care ieșite din comun. Gigi Becali nu putea pierde prilejul să fie în centrul atenției. S-a mișcat printre jurnaliști până au ajuns toate camerele pe el. Apoi, omul de afaceri devenit deputat s-a supărat pe unele „întrebări de grădiniță”, cum era cea legată de diferența dintre legile organice și legile ordinare. Unui jurnalist de la Antena 1, Becali i-a luat microfonul și inițial l-a amenințat că îl aruncă la gunoi. Până la urmă, înainte de a se urca în lift, Becali a returnat microfonul.

Un alt motiv de deranj a fost legat de o întrebare despre ultima experiență parlamentară. Fiind întrebat ce așteptări are acum, din moment ce în 2012 a intrat în Parlament, dar „a plecat în cătușe”, fiind condamnat într-un dosar privind schimbul de terenuri, pentru dare de mită, Becali a evitat răspunsul și a venit cu o întrebare spre jurnalistul mult mai tânăr: „De unde știi tu asta?”. În mandatul 2012-2016, Becali a rezistat doar șase luni în Parlament, ca deputat.

Diana Șoșoacă a adus în rândul partidului său trendul live-urilor. În timpul primei ședințe de plen a Senatului, Șoșoacă s-a dus și s-a așezat între Nicolae Ciucă (fost premier din partea PNL) și Tanczos Barna (fost ministru al Mediului din partea UDMR), vorbind încontinuu cu cei din jur și filmând. La un moment, mai mult senatori SOS l-au înconjurat pe Ciucă, în timp ce îl filmau.

În afara sălii de plen, Diana Șoșoacă l-a mai avut alături pe influencerul Makaveli, devenit celebru după ce a apărut în documentele care au fost pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării, fiind pe lista oamenilor plătiți ca să îl promoveze pe Călin Georgescu. Ulterior, Makaveli a intrat și mai mult în atenția opiniei publice după ce a jignit familia unui om de televiziune. Diana Șoșoacă l-a luat în SOS pe Makaveli, devenit aproape peste noapte interesat de scena politică din România.

În Parlament, Diana Șoșoacă a hăituit la propriu o jurnalistă Antena 3 (fiind însoțită de mai mulți aleși și de Makaveli), în timp ce cu o altă jurnalistă de la Euronews, care îi punea întrebări, a avut schimburi dure de replici.

Șefa Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, în continuare a refuzat să răspundă întrebărilor presei, dându-le peste microfoane reporterilor care încercau să afle răspunsuri de la aceasta, în timp ce mergea la pas alert, fiind înconjurată de mai mulți parlamentari.

Un tratament similar, al tăcerii, l-a avut și senatoarea POT Vali Aldea, despre care în spațiul public s-a scris că a făcut videochat, iar aceasta a negat. Aldea nu a vrut să răspundă la absolut nicio întrebare, fiind flancată pe holuri de colegii săi din Senat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    tomitan 21.12.2024, 03:38

    Personal ma bucur ca se intampla asa ceva Tot gunoiul produs de catre PNL& PSD s-a revarsat in parlament.Șoșoaca ,Becali ,Coarna ,Georgescu sunt produsele lor.Șoaca a fost consiliera lui Dijmărescu , un emanat al Revolutiei si al Securitatii( actual SIE) ,Becali pe care liberalii in frunte cu fratele Rolex Bogdan( asa il numea Nea Jiji pe bufonul de Someș,frate) l-au facut prima data parlamentar.Da bai Nea Bolojane , Nea Jiji este Frankenstein-ul PNL ,care s-a revoltat.Daca Jiji era frate pe Rolex Bogdan ,inseamna ca era si cu tine si cu Helvig sau Crin Antonescu.Ai uitat?Coarna produsul Latrinei 3 & Gâdea,sindicalistul ales pe listele PSD.Coarna care de la mâncat prea mult lokum ne spunea ca a facut cancer.Gâdea când se uită la Coarnă, produsul lui , sa se gandeasca la ce i-a spus Makaveli.Antenistul Coarna & Makaveli sunt frati intru " suveranitate" .V-ati facut nevoile sub balcon si acum miroase?Asa e cand banii de canalizare sunt furati domnilor de la PSD&PNL.

  • Avatar comentarii

    stanvasile 21.12.2024, 05:21

    Sa inteleg ca nu merg bine negocierile dacă au scos deja clovnii ?

  • Avatar comentarii

    styx67 21.12.2024, 13:09

    Circoteca pe banii nostri, si inca ce bani bagam in panaramele astea, in curand cu astia o sa ramana doar circ, ca vom ramane si fara paine...

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
Burlacii - Foc în Paradis
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
14:27
Trump susține că pompierii l-au dus la adăpost după atacurile de la 11 septembrie, deși nu a fost la World Trade Center: „M-au ridicat și au fugit cu mine”
14:25
Răsturnare de situație chiar înainte de lansarea Apple: cum se numește de fapt primul iPhone pliabil și prețul uriaș la care ajunge
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală