Daniela Schadt, partenera de viaţă a preşedintelui german Joachim Gauck - este ziaristă şi formează un cuplu cu şeful statului de peste un deceniu. Nu sunt căsătoriţi oficial. Ea a renunţat la locul său de muncă de la ziarul local "Nurenberger Zeitung" în urmă cu un an. Este discretă şi simplă şi continuă să călătorească cu mijloacele de transport în comun.
Clio Napolitano, soţia preşedintelui italian Giorgio Napolitano - este de profesie avocată, dar a uimit pe toată lumea cu comportamentul ei extrem de simplu. Călătoreşte fără probleme cu transportul în comun. La expoziţia "Vermeer - Secolul de aur al artei olandeze", s-a aşezat la rând ca toţi ceilalţi pentru a-şi lua bilet. A fost descoperită de funcţionarii muzeului Scuderie del Quirinale, dar a refuzat să intre cu invitaţie, plătindu-şi singură intrarea.
Ludmila Putina, fosta consoartă a liderului rus Vladimir Putin - în calitate de primă doamnă nu îi plăcea să iasă în public decât foarte rar, motiv pentru care a fost supranumită "doamna invizibilă". La un moment dat chiar s-a speculat că Vladimir Putin ar fi închis-o la o mănăstire din Pskov. Pe 6 ianuarie a împlinit 55 de ani, dar nici măcar atunci nu a simţit nevoia să se afişeze în public. Una dintre preocupările dragi sufletului ei este aceea de a se ocupa de un centru cultural din Moscova, pe care îl patronează.
Grace Mugabe, soţia lui Robert Mugabe, din Zimbabwe - este una dintre primele doamne care adoră luxul. Are 3.000 de perechi de pantofi. În anul 2010, a "spart" peste 100.000 de euro în doar două ore petrecute la shopping, în paris. Are gusturi scumpe şi nu-şi refuză nicio plăcere, fiind criticată adesea pentru stilul de viaţă extravagant.
Angelina Rivera, soţia preşedintelui mexican Enrique Pena Nieto - este o fostă actriţă de telenovele, una dintre cele mai apreciate pentru profesionalismul său, dar şi pentru frumuseţea fizică. Are o echipă de şapte persoane care se ocupă exclusiv de ea, salariile anuale ale acestora ridicându-se la 300.000 de euro.
Rosario Murillo, consoarta liderului daniel Ortega, Nicaragua - este mare amatoare de călătorii şi merge pe banii statului prin taotă lumea. Şi nu o face singură, ci cu întregul familion - opt copii, nepoţi şi nurori. Nu-i place să apară de două ori în aceleaşi haine. În ultimii trei ani, a avut 500 de ţinute vestimentare diferite la apariţii publice.