„În data de 19 iunie 2018 a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, secțiunea «Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi», primul caz de insolvență a unei persoane fizice. Instanța a decis în acest caz deschiderea procedurii insolvenței prin lichidarea activelor debitorului” arată Oficiul Național al Registrului Comerțului, citat de avocatnet.ro

Nu i-a mers afacerea în construcții

Românul care a intrat în faliment personal. Adrian Roșu, din Constanța,  a arătat că, în perioada 2007-2008, a demarat o afacere în domeniul imobiliar (construirea unor blocuri și vânzarea apartamentelor aferente). O parte dintre aceste apartamente au fost cumpărate încă din stadiul de proiect, însă debitorul nu a putut finaliza proiectul. Prin urmare, cumpărătorii nu au putut intra în posesia apartamentelor și au început executarea silită împotriva debitorului. În plus, acesta a arătat că, pe lângă datoriile faţă de cumpărători, acumulase şi datorii la bugetul de stat, în valoare de 12,5 milioane de euro.

Debitorul trăiește doar din salariu

De asemenea, fostul om de afaceri a declarat că „situaţia sa financiară este iremediabil compromisă şi un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat şi pus în executare, dat fiind că veniturile sale sunt obţinute exclusiv din salariu”. El are venituri de 1.162 lei, din care 50% se rețin și virează către popririle înființate de creditori.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Instanța a constatat că debitorul este în stare de insolvență „și nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într-o perioadă de maximum 12 luni, capabil să își execute obligațiile astfel cum au fost contractate, cu menținerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine și pentru persoanele pe care le are în întreținere”. Pe cale de consecinţă, a admis cererea debitorului, a desemnat un lichidator judiciar şi a dispus deschiderea procedurii insolvenței prin lichidarea activelor debitorului. Hotărârea nu este definitivă.


O gafă a oficialilor români, la Euronews. Ambasadorul britanic, întâmpinat cu un steag scos din uz de două secole


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI