Polițiștii au fost sesizați în această dimineață, în jurul orei 3:30, prin 112, că la o adresă din sectorul 5 al Capitalei s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brăţări de monitorizare de către un bărbat. Este prima persoană din România căreia poliţiştii i-au montat, în urmă cu câteva zile, o brăţară electronică de supraveghere, după ce și-a agresat concubina.

„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că bărbatul, căruia i-a fost montată brăţara de monitorizare la începutul acestei luni de către poliţişti din cadrul Secţiei 17, ar fi folosit un obiect tăietor-înţepător pentru a tăia dispozitivul de localizare, însă nu a reuşit. S-a relaţionat cu unitatea de Parchet, faţă de bărbat fiind dispusă, ulterior, măsura reţinerii pentru încălcarea Ordinului de Protecţie Provizoriu şi distrugere”, a transmis Poliţia Capitalei.

Tânărul era cercetat pentru violenţă domestică, după ce şi-a agresat iubita pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei. El riscă acum să fie arestat preventiv, deoarece nu a respectat măsurile de supraveghere.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către Secţia 19 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.