Prințesa Eugenie și soțul ei, Jack Brooksbank, așteaptă primul bebeluș, a anunțat Palatul Buckingham în această dimineață. Fericitul moment ar trebui să aibă loc la începutul anului 2021, scrie publicația People.com.
Bebelușul va fi primul nepot pentru prințul Andrew și Sarah Ferguson, părinții prințesei Eugenie, și va fi al nouălea strănepot al reginei Elisabeta a II-a și al ducelui Filip.
Prințesa Eugenie a dorit să împărtășească fericita veste și urmăritorilor de pe pagina sa de Instagram.
Astfel, ea a postat o poză în care ea și soțul ei țin în mână o pereche de papuci pufoși pentru bebeluși, alături de o altă fotografie în care li se citește fericirea pe chip, la care a adăugat și un mesaj:
”Eu și Jack suntem atât de nerăbdători pentru începutul anului 2021...”
View this post on Instagram Jack and I are so excited for early 2021....?? A post shared by Princess Eugenie (@princesseugenie) on Sep 25, 2020 at 1:18am PDT
Prinţesa Eugenie, în vârstă de 30 de ani, este a opta persoana în linia de succesiune a tronului britanic. Ea s-a căsătorit în 2018 cu Jack Brooksbank, un om de afaceri, în vârstă de 34 de ani. Povestea lor de dragoste a început în timpul unei vacanțe de schi din Elveția, în 2010.