William a mers în spatele tatălui său, regele Charles a III-lea, alături de fratele său mai mic în timpul procesiunii solemne de miercuri în care trupul reginei a fost depus de la Palatul Buckingham la Westminster Hall.

De-a lungul traseului, cei doi frați au mers unul lângă altul în spatele sicriului bunicii lor.

Prințul William recunoaște că paşii făcuţi cu Harry în spatele sicriului reginei Elisabeta a II-a i-au stârnit amintiri: „A fost o provocare”
Prințul William și prințul Harry au mers pe jos în spatele sicriului reginei Elisabeta a II-a pe străzile din Londra. Foto: Epa

Parcurgerea traseului nu a fost ușoară pentru William, care și-a amintit de momentul din 1997, când a făcut acelaşi lucru în spatele sicriului în care se afla mama sa, prințesa Diana.

„Drumul de ieri a fost o provocare”, le-a spus joi prințul William celor prezenţi la reşedinţa regală de la Sandringham pentru a aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a.

„Mi-a stârnit câteva amintiri”, a putut fi auzit prințul în înregistrările video care au surprins conversaţia cu publicul.

William şi Harry aveau doar 15, respectiv 12 ani, când au mers în urma sicriului mamei lor, care a murit la Paris. Prințesa Diana avea 36 de ani, când și-a pierdut viața într-un tragic accident de maşină.

Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă
Recomandări
Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă
Prințul William recunoaște că paşii făcuţi cu Harry în spatele sicriului reginei Elisabeta a II-a i-au stârnit amintiri: „A fost o provocare”
Prințul William și prințul Harry, în 1997, la înmormântarea prințesei Diana. Foto: Profimedia

Fraţii, a căror relaţie a devenit din ce în ce mai tensionată în ultimii ani, au vorbit anterior despre trauma îndelungată suferită după moartea mamei lor şi despre acel drum. Suferința era mare, dar au reușit să-și stăpânească emoțiile.

Cu toate că circumstanţele au fost de data aceasta diferite – regina a încetat din viaţă în mod paşnic la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Scoţia – au existat unele asemănări. Emoţia, ceremonia şi senzaţia dată de un eveniment important desfășurat sub privirile a sute de mii de oameni și a camerelor de filmat.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 15.09.2022, 20:32

Ceeace a spus prințul William, a fost : "it was a challenge". În cazul de față, cuvântul românesc în nici un caz nu este "provocare", care nu se potrivește cu situația, fiindcă are o conotație negativă. Pe când situația (reîntâlnirea dintre cei doi frați), este pozitivă. Căutați o altă traducere, mai pertinentă.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.