Un profesor de la o școală de stat din Bruxelles a fost suspendat pentru că le-a arătat elevilor o caricatură cu profetul Mahomed, care a apărut în revista satirică franceză Charlie Hebdo, relatează Agerpres.
Elevii din clasa la care profesorul preda au vârste cuprinse între 11 și 12 ani, iar Școala nr. 11, din districtul Molembeek, se află într-o zonă din Bruxelles cu o puternică prezenţă musulmană.
Dascălul le-a arătat elevilor pe tabletă o caricatură în care profetul apare în genunchi şi cu posteriorul ridicat, semnată de caricaturistul francez Coco. În timp ce tableta era trecută de la un copil la altul, acesta le-a spus celor care nu doresc să o vadă să întoarcă privirea.
Șefa administrației districtului, Catherine Moureaux, a precizat că suspendarea profesorului nu are o motivație religioasă.
”Evident că nu a fost suspendat pentru că a arătat o caricatură cu Mahomed, ci pentru că le-a arătat obscenităţi unor copii mici, unii având numai zece ani”, a explicat ea.
Incidentul a survenit la două săptămâni după ce profesorul Samuel Paty a fost decapitat de un islamist radical în Franța. Profesorul le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie.