În prima săptămână a lunii august valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi peste normalul acestei perioade. Va poua cel mai mult în regiunile intracarpatice și la munte, dar și în sud-estul țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În cea de-a doua săptămână, temperaturi medii vor fi ușor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări. dar mai ales în nord-vestul teritoriului. Se vor înregistra cantități de precipitații însemnate în zonele vestice, nord-vestice și centrale.

A treia săptămână din luna august va fi marcată de temperaturi normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor țării.

Sfârșitul lunii august vine cu temperaturi specifice acestei perioade, ușor caniculare în unele regiuni, potrivit a1.ro.

Citeşte şi:

Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
PARTENERI - GSP.RO
„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Playtech.ro
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea "Fraţii Koala". Părinții speră la un miracol
Observatornews.ro
Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea "Fraţii Koala". Părinții speră la un miracol
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Știrileprotv.ro
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
Telekomsport
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%