Sâmbătă vremea se va menține instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate și, mai ales în primele ore ale zilei și, din nou, seara și noaptea, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade, potrivit digi24.

În vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte vremea va fi răcoroasă, cerul va prezenta înnorări şi local vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade.

La malul mării vor fi  26 de grade Celsius.Cerul va fi senin, șansele de precipitații sunt mici sau chiar inexistente. Minima va urca în termometre până la 19 grade Celsius.

La munte, maxima va fi de 20 de grade Celsius, iar condițiile de ploaie sunt de 56%. Așadar, sunt așteptate avere de ploaie și chiar furtuni. Minima se va situa în jurul valorii de 11 grade Celsius. Noaptea, ca și pe timpul zilei sunt așteptate ploi și descărcări electrice.

Citește și

Gestul făcut de Papa Francisc pentru Alessandra Stoicescu în Catedrala Mântuirii Neamului | VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.