În ŢARĂ
Luni, în zona de munte şi în estul ţării vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud-est şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Izolat se va semnala ceaţă.
Marţi, în regiunile vestice şi nord-vestice valorile de temperatură vor fi în continuare mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, în timp ce în restul teritoriului regimul termic se va apropia de cel normal pentru această dată. Înnorările vor persista în estul şi în sud-estul ţării, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ploaie, iar în Moldova trecător şi lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil la parţial noros şi doar izolat va ploua în cursul zilei. La munte va fulgui. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în Bărăgan şi Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi de la 1…3 grade în Moldova până la 11…12 grade în Banat; minimele termice se vor încadra între -8…-7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 2…3 grade în Dealurile de Vest. Mai ales în a doua parte a intervalului în zonele joase de relief, pe spaţii restrânse, va fi ceaţă.
În BUCUREŞTI
Luni, vremea va fi în general închisă. Trecător vor fi condiţii să plouă slab, iar pe parcursul zilei vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă, mai ridicată decât norma climatologică a datei, va fi de 0…1 grad.
Marţi, în Capitală cerul va fi noros, iar temperaturile se vor situa între 3 şi 7 grade, în timpul zilei, şi între -3 şi 1 grad în cursul nopţii
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro