MENIU CAUTĂ

PSD a prezentat carnetul de fost deţinut politic al lui Ioan Muntean, cel care a venit vineri la consultările de la Palatul Cotroceni

Distribuie

PSD a prezentat carnetul de fost deţinut politic al lui Ioan Muntean, ca reacţie la informaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora acesta ar fi fost deţinut de drept comun.

„Având în vedere faptul că au apărut afirmaţii mincinoase în media, privind cazul domnului Ioan Muntean cum că nu ar fi fost deţinut politic, ci deţinut de drept comun, vă trimitem ataşat foto cu dovada carnetului de membru A.F.D.P.R. (Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România)”, arată social-democraţii, într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Delegaţia PSD care a avut consultări, vineri la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema situaţiei în justiţiei a fost compusă din foştii deţinuţi politici, Ioan Muntean şi Marin Iancu, şi deputatul PSD Eugen Nicolicea.

„După discuţiile tehnice pe tema referendumului, preşedintele a stat de vorbă cu cei doi foşti deţinuţi politici, care au adresat şi o sugestie de întrebare: Fraţi români, este moral, legal şi constituţional ca la 30 de ani după Revoluţia sângeroasă anticomunistă din decembrie ’89 să se tolereze în funcţii înalte de conducere foşti torţionari? E normal ca la 30 de ani după căderea regimului opresiv comunist, foştii deţinuţi torţionari să fie promovaţi în funcţii gigantice de conducere?”, au fost sugestiile de întrebări propuse de foştii deţinuţi preşedintelui Klaus Iohannis.

Mii de simpatizanţi PSD participă, vineri, la un miting de amploare al Partidului Social Democraţ, care se doreşte o reeditare a marelui miting alb din vara anului trecut. Liviu Dragnea a sosit la Craiova alături de iubita sa, Irina şi a făcut o baie de mulţime, în debutul evenimentului de pre-campanie, în care sunt prezentaţi candidaţii partidului la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Citește și

Pentru cine lucrează Guvernul: pentru OMV Petrom sau pentru oameni?! Clanul Popescu din Târgoviște: soția cere din partea OMV Petrom, soțul aprobă din partea ANRM

 

Comentarii