„PSD se opune categoric eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi, precum și a drepturilor altor categorii profesionale și va vota împotriva acestui amendament la ședința de plen de mâine”, a transmis conducerea PSD, după votul din comisia de muncă.

Marcel Ciolacu mai transmite că „Adrian Solomon nu a avut mandat din partea PSD pentru promovarea acestui amendament”.

” Nu a existat niciodată vreo discuție în interiorul partidului despre acest subiect, iar astfel de poziții singulare nu reprezintă punctul de vedere al PSD”, precizează PSD.

Solomon: „Ei de ce se joacă cu soarta oamenilor?”

Deputatul Adrian Solomon spune că a propus eliminarea rentelor sportivilor, artiştilor şi ale altor categorii pentru a vedea reacţia USR şi PNL, dar că, de fapt, nu susţine acest amendament.

Întrebat în legătură cu amendamentul depus, Solomon a precizat: „În amendamentul respectiv se găseau toate indemnizaţiile speciale care există în legislaţia românească. (…) În legile făcute de colegii noştri lipsea Avocatul Poporului, lipseau cei de la CCR, mai multe alte categorii, sportivi, ziarişti”.

El a adăugat că „sportivii şi ziariştii au acelaşi statut ca şi ceilalţi în viziunea USR”. „În viziunea mea, nu au ce să caute aici”, a explicat Solomon.

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Întrebat de ce a depus amendamentul dacă nu îl susţine, Solomon a răspuns: „Tocmai ca să văd reacţia USR şi PNL”.

„Ei de ce se joacă cu soarta oamenilor? Sunt toate categoriile de beneficiari, oameni care au din patru în patru ani parte de astfel de tratament din partea PNL şi USR. Până la urmă trebuie să vedem: rupem pisica în două sau numai o tundem puţin. Dar despre foştii preşedinţi ai României ce spuneţi? Toată lumea la finalul carierei are dreptul la astfel de indemnizaţii speciale. (…) Nu e vorba de mine, mai am 30 de ani până la pensie. Credeţi că mai există clădirea aceasta ca şi instituţie a poporului român în ritmul ăsta? Eu cred că peste 30 de ani nu va mai fi poporul român decât reprezentat de la Bruxelles. Nu mi-am bătut joc. De ce mi-am bătut joc? Eu am avut drept de iniţiativă, am depus un amendament, a trecut, vedem la plen. Nu a fost nicio victimă colaterală”, a adăugat Solomon.

Amendamentul semnat de Adrian Solomon şi votat în comisie prevede eliminarea indemnizaţiilor de merit ale artiştilor şi sportivilor, a Avocatului Poporului, a preşedintelui Academiei Română şi a celor din Uniunea Artiştilor Plastici.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI