De Mihai Niculescu,

Un clip video de peste un minut cu mai multe persoane care au prins un pui de urs, îl ţin de gât şi îl înghiontesc cu un par au fost publicate pe Facebook și Youtube, într-un grup pentru protecţia animalelor.

Puiul de urs este extrem de speriat și se manifestă zgomotos, arată Antena 3. Clipul video a strâns sute de comentarii şi reacţii negative de la iubitorii de animale. Într-un final, puiul de urs a fost eliberat deoarece localnicilor le-a fost teamă ca acesta să nu fie căutat de mama lui.

Poliția Brașov a anunțat că a fost deschis un dosar penal.

„Urmare a unui filmuleț postat pe rețelele de socializare în care apare un pui de urs capturat și chinuit de niște persoane din localitatea Augustin, județul Brașov, în data de 17.06.2019, lucrătorii SAESP Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de braconaj prev.de art.42 al.1 lit.a din Legea 407/2006 și chinuirea animalelor prev. de art.25 al.1 lit.e din Legea 205/2004. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea pentru identificarea autorilor, stabilirea întregii activități infracționale și împrejurărilor comiterii faptelor , transmite IPJ Brașov.

Nu este singurul incident de acest fel. În aprilie, primarul comunei Colți,
Pavel Petrișor Rădulescu
, a fost filmat în timp ce batjocorea cadavrul unui urs, turnând bere pe el. Ulterior, edilul a izbucnit în lacrimi în timpul conferinței de presă în care și-a explicat gestul, spunând că își asumă faptele, dar că nu el a împușcat animalul și că cei care îl acuză ar trebui să vină să discute cu bătrâna în curtea căreia a intrat.

Atenție! Urmează imagini cu puternic impact emoțional!




Citește și: Gabriela Firea l-a schimbat pe managerul contestat al Maternității Filantropia cu un stomatolog, pe un salariu brut de 18.000 lei, fără a socoti sporurile!