Preşedintele rus Vladimir Putin se află la Kremlin şi lucrează, anunţă sâmbătă un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, relatează AFP și BBC Russian.
Peskov dezminte astfel zvonuri, care circulă pe reţele de socializare, potrivit cărora Putin a fugit din Moscova, din calea rebeliunii militare Wagner.
Mai exact, pe rețelele de socializare au început să circule informații că avionul prezidențial al lui Putin a decolat din Moscova către Sankt Petersburg. Zvonul era însoțit și de o imagine cu cursa avionului a FlightRadar24, care arăta că semnalul de urmărire a aeronavei a fost oprit în nord-vestul regiunii Tver, acolo unde se află una dintre locuințele lui Putin.
Președintele rus a acuzat anterior gruparea Wagner de trădare, într-un discurs televizat transmis la nivel național, după ce mercenarii lui Prigojin au trecut granița dinspre Ucraina în Rusia, intrând în orașul Rostov pe Don.