De Costin Popa,

“Membrii familiei nu trebuie să aibă contact cu nimeni, decât cu cei care sunt în echipamente de protecție. Poliția locală o să fie acolo. Vecinii trebuie să înțeleagă că nu îi poate pune în pericol. Copii nu sunt în familie, dar sunt oameni în vârstă. Se face o anchetă epidemiologică extinsă, pentru a vedea cu cine a intrat în contact. El este pozitiv asimptomatic, fără semnalele bolii. Asta nu înseamnă că nu putea transmite boala.”, a declarat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a dat detalii și despre starea de sănătate a pacientului din județul Gorj.

”Bolnavul e în stare bună. El va fi transportat la spital cu un echipaj de la ISU Dolj la Spitalul Matei Balș. În casa respectivă mai sunt 7 persoane. Toate au fost testate negativ. Dar, pentru că a fost un contact direct, vor rămâne în izolare, sub pază, nu vor putea să plece din casă, timp de 14 zile, iar apoi vor fi testați. Dacă, între timp, vreunul prezintă simptome, va fi scos și dus la spital.

După ce pacientul va fi predat, mașina va fi dezinfectată, înainte de a pleca spre Craiova. Pacientul va ajunge peste 5 ore. Nu este o problemă de urgență”, a mai completat Arafat.

Citeşte şi:

Un italian care l-a însoțit în România pe bărbatul infectat are și el coronavirus

Corespondență din Milano, de la trimisul special Libertatea. Interviu cu Giampiero Rossi, jurnalist Corriere della Sera, aflat în carantină pentru 14 zile: „Nu e ceva radioactiv. Nu e Cernobîl!”

LIVE UPDATE Coronavirus în lume | Peste 970.000 de persoane au fost infectate cu COVID-19

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul
GSP.RO

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul

Horoscop 2 aprilie 2020. Scorpionii se lasă cuceriți de emoții negative
HOROSCOP

Horoscop 2 aprilie 2020. Scorpionii se lasă cuceriți de emoții negative