Secretarul de stat MAI spune că, în cazul în care medicamentele nu sunt cumpărate din farmacii, există riscul ca acestea să fie contrafăcute.

„Oamenii să nu procure nimic ca medicamente de pe internet sau de la persoane necunoscute sau de la circuite altele decât circuitele oficiale, întrucât contrafacerea medicamentelor, adică să vinzi medicamente contrafăcute care pot arăta exact ca medicamentele originale este o problemă veche şi există”, a explicat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă.

„Oricând există problemă cu aprovizionarea cu un anumit tip de medicament, apar astfel de situaţii. Aşa că atenţionarea noastră către populaţie este să nu achiziţioneze medicamente de niciun fel de pe internet sau de la persoane necunoscute. Să meargă doar pe linia oficială”, a adăugat Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a menţionat că şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat asupra acestei probleme.

Raed Arafat a anunțat, joi, că starea de alertă se prelungește cu 30 de zile,
perioadă în care restricțiile valabile acum, precum carantina pe timp de noapte, vor fi păstrate.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Averea deputatei AUR de Ilfov. Trei case, trei terenuri și trei bolizi: Porsche Cayenne, Mercedes ML și un BMW X

Epidemiologul Emilian Popovici: „La orice medicament, alergia la una din componente este o contraindicație. Asta apare și la acest vaccin anti-COVID”

Papa Francisc ține slujba de Crăciun cu două ore mai devreme, ca să respecte interdicția de circulație pe timpul nopții

Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
PARTENERI - GSP.RO
Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Playtech.ro
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Protecția oferită de vaccinul Pfizer poate fi anulată, avertizează cercetătorii israelieni
Observatornews.ro
Protecția oferită de vaccinul Pfizer poate fi anulată, avertizează cercetătorii israelieni
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Știrileprotv.ro
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)