Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va vizita în câteva zile centrala nucleară de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, ocupată în prezent de trupele ruse, în cazul în care discuțiile pentru permiterea accesului inspectorilor vor avea succes, a anunțat, marți, organismul de supraveghere nucleară al ONU, potrivit Reuters.
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc în repetate rânduri, în ultima perioadă, că au efectuat bombardamente asupra sitului nuclear din Zaporojie, pe care forțele pro-Moscova l-au preluat în luna martie, imediat după începutul invaziei ruse. Organizația Națiunilor Unite a cerut ca zona să fie demilitarizată, dar Moscova a respins propunerea.
„Continui să mă consult foarte activ și intens cu toate părțile”, a declarat șeful AIEA, Rafael Grossi, într-un comunicat de presă.
„Este de așteptat ca misiunea (la centrala din Zaporojie) să aibă loc în următoarele câteva zile, dacă negocierile în curs de desfășurare vor avea succes”, a precizat Grossi.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, anunțase că Moscova a dat undă verde unei misiuni din partea AIEA la la complexul de reactoare nucleare din orașul Enerhodar, care să aibă loc pe 3 iunie, și a acuzat Kievul că a încercat să întrerupă inspecția.
„Ne exprimăm regretul profund că misiunea nu a avut loc încă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, într-un comunicat de presă.
Săptămâna trecută, președinția franceză a anunțat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, i-a transmis lui Emmanuel Macron că este de acord cu o inspecție a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică la centrala de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina