Barna Tanczos, ministrul Mediului, a prezentat marţi rezultatele verificărilor făcute de Garda Națională de Mediu în privința uciderii ursului Arthur de către prințul austriac Emanuel von Liechtenstein. El a spus că nu există dovezi ale monitorizării ursului care intra în gospodăriile oamenilor din Ojdula, adică imagini foto sau video, ci doar o declarație a asociației de vânători și procese verbale privind pagubele. Astfel, nu este clar dacă ursul împușcat în martie este același care a atacat animalele localnicilor.
Ministerul Mediului a cerut recoltarea unor probe ADN de la ursul împușcat pentru a le compara cu orice astfel de probe pe care le dețin organizațiile de mediu, dacă acestea există, a mai anunțat Tanczos, pentru a stabili cu exactitate dacă este sau nu vorba de ursul Arthur, așa cum a spus Agent Green.
Tanczos a spus că nu are nicio informație despre venirea prințului austriac în România și nu știe cum a ajuns acesta să vâneze în România, dar este convins că acesta avea legătură cu asociația de vânători cu care a făcut extragerea.
Întrebat despre posibilitatea împușcării ursului greșit, ministrul a spus că recoltarea s-a făcut în apropierea localității, iar problema gravă ar fi fost dacă animalul ar fi fost împușcat în zona protejată.
Rugat în continuare să explice dacă este în regulă că a fost ucis un urs pentru că se afla lângă casele oamenilor, chiar dacă nu este exact acela pentru care s-a dat derogarea de la minister, Tanczos a evitat să dea un răspuns clar, afirmând în schimb că „nu știu ce înseamnă ursul greșit când este în curte”.
„Exemplarul greșit, când este în curte, în șură sau localitate, nu știu ce înseamnă. Dacă ar fi fost so ursoaică cu pui era, într-adevăr, o problemă”, a spus ministrul Mediului.
Principalele declarații ale ministrului:
De fiecare dată a existat o cotă de 140 de recoltare până la epuizare. Când cotele din 2017 s-au epuizat, s-a mai emis un ordin în 2019. Acum ordinul este epuizat și orice intervenție se poate aproba prin ordin individual, neexistând o continuare pentru că s-au epuizat cotele din ordinul din 2019.
Ursul a fost recoltat la 22 de zile distanță de la emiterea ordinului de derogare. În acest timp a fost monitorizat, seară de seară, și s-a văzut cum ursul intră în gospodării sau ajunge în localitate.
Din exemplarul recoltat s-au cerut probe ADN și am cerut să fie analizate. Avem posibilitatea identificării. Pentru a compara acestor mostre cu ceva vom solicita informații de la acele organizații care au făcut monitorizare pentru a elimina orice dubiu.
În România a existat vânătoare la speciile protejate până în 2016. Până atunci a însemnat o sursă de venit pentru asociațiile de vânătoare. În ultimii cinci ani a dispărut această sursă de venit.
În ultimii cinci ani au fost 4.900 de dosare de pagube generate de ursul brun. Au fost plătite peste 5 milioane de lei doar anul trecut drept despăgubiri. Peste 15 milioane din 2017 până acum.
Nu avem documente legate de monitorizarea ursului Arthur, nici despre exemplarul care a intrat în sat. Există procesele verbale legate de pagube. Căutăm acum dovada monitorizării ursului. Nu există imagini din perioada monitorizării, există doar după ce a fost recoltat.
Trebuie să analizăm în mod corect de fiecare dată dosarele care vin la minister, să eliminăm devierea acestor intervenții în alt scop și să facem evaluarea, centralizarea populației.
Exemplarul greșit, când este în curte, în șură sau localitate, nu știu ce înseamnă. Dacă ar fi fost so ursoaică cu pui era, într-adevăr, o problemă.
Luni, Virginijus Sinkevicius, comisarul european pentru mediu, a declarat că analizează acuzațiile care vin din partea unor ONG-uri, potrivit cărora un prinț din Liechtenstein a ucis un urs de talie mare în România, într-o partidă de vânătoare de trofee, care ar fi avut loc într-o arie protejată.
Procurorii din Covasna cercetează împrejurările în care a fost ucis ursul de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, după ce IPJ Covasna s-a autosesizat cu privire la acest caz în urma articolelor din presă. Dosarul penal este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, care face verificări pentru braconaj, vânarea în alte condiții decât cele ale derogărilor și uzul de armă fără drept.
Prințul Emanuel, 43 de ani, a primit aprobare de la Ministerul Mediului să împuște o ursoaică ce făcea pagube în gospodăriile oamenilor din localitatea Ojdula, dar a împușcat ursul greșit, cel mai mare urs brun din România, a acuzat organizația de mediu Agent Green. S-a întâmplat în luna martie, susține ONG-ul.
Vineri, prințul Emanuel von and zu Liechtenstein a transmis o scrisoare cotidianului austriac Kronen Zeitung în care a recunoscut că a fost la vânătoare în România, dar a precizat că a făcut-o în deplină legalitate și susține că nu Arthur ar fi animalul pe care l-a împușcat, ci un exemplar periculos pentru sătenii din Ojdula, iar asta se poate documenta cu imagini.
Barna Tanczos a anunțat că a schimbat regulile, în urma cazului Arthur, astfel încât străinii să nu mai poată fi chemați deloc să împuște urși în România.
Trofeul de vânătoare obținut după uciderea lui Arthur nu va pleca din România, a mai spus demnitarul, săptămâna trecută. Acesta a spus că scoaterea din țară a blănii şi craniului animalului reprezintă faptă penală.