Rareș Bogdan, despre legile securității naționale: „Par să fie scrise într-o pivniță, nu par a fi niște legi pentru secolul XXI”

Comentează
Arhiva foto

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat, într-un interviu acordat Europa Liberă, că prevederile din proiectele de lege de modificare a legilor securității naționale sunt „periculoase”. Europarlamentarul a precizat că nu știe cine a scris aceste prevederi și că nu a existat o dezbatere în interiorul PNL privind pachetul legislativ.

„Mi se par lucruri periculoase în interiorul lor. Pot să fie niște documente scrise oriunde, par să fie scrise într-o pivniță, nu par a fi niște legi pentru secolul XXI. Sunt multe lucruri acolo care ridică semne de întrebare”, a declarat Rareș Bogdan.

Legile securității naționale au nevoie de modificări care să le actualizeze în baza actualelor provocări de securitate, spune el, dar speră că varianta care va ajunge în dezbaterile Parlamentului „să fie una care să poată fi doar perfectibilă”.

Europarlamentarul PNL a subliniat că nu are nicio informație despre cine a scris varianta proiectului care a ajuns în spațiul public, dar știe sigur că nu a fost făcut în PNL sau în comisiile parlamentare. „Nu știu cine a lucrat la el. Am înțeles că au fost oameni din mai multe zone”, precizează Rareș Bogdan.

„Eu vreau să cred că modelele consacrate, și cred că modelele consacrate sunt Marea Britanie, Statele Unite, Franța și Germania, trebuie aplicate în România. Deci, atunci când colegii mei vor lucra pe un proiect, rugămintea mea la ei a fost și este să verifice funcționarea controlului civil, controlului parlamentar asupra serviciilor de informații din cele patru democrații funcționale”, mai spune liberalul.

Potrivit unui proiect de lege privind funcționarea SRI, publicat săptămâna trecută de G4Media, persoanele fizice și juridice, dar și autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să acorde sprijin serviciului secret.

Conform documentului, care face parte dintr-un pachet mai larg de proiecte legislative privind siguranța națională, SRI devine totodată autoritate națională în domeniul interceptării a comunicațiilor, iar Centrul Naţional pentru Interceptarea Comunicaţiilor va funcționa în cadrul serviciului de informații.

Concomitent, perchezițiile la sediile SRI se pot face doar cu acordul șefului statului, iar personalul SRI poate fi reținut și percheziționat cu informarea directorului serviciului și în prezența unui jurist al instituției.

13 organizații neguvernamentale au protestat împotriva prevederilor, despre care afirmă că acordă impunitate în fața justiției. Acestea au cerut partidelor să oprească „militarizarea rapidă a statului”.

Întrebat marți despre proiectul de modificare a legilor securității naționale, președintele Klaus Iohannis a afirmat că apariția informațiilor în media privind cele 10 proiecte care modifică legislația securității naționale a fost „eronată” și că proiectul este un prim draft, urmând să fie modificat.

„Nu vrea nimeni să reinstaureze vechea Securitate. Mă voi îngriji personal ca draftul să fie corectat”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că este posibil ca pachetul legilor siguranţei naţionale să se discute în coaliţia de guvernare, menţionând că a văzut aceste acte normative, dar până acum nu a avut loc o discuţie oficială pe această temă. El a precizat că aşteaptă ca aceste legi să treacă prin Guvern şi ulterior vor fi discutate în comisia parlamentară specială.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate