Europarlamentarul Rareș Bogdan a spus că noul președinte al PNL București, Violeta Alexandru, va trebui ”să nu se lase încălecată” de persoane din cadrul organizației care ar trebui puse la punct. Bogdan a menționat că el are o cotă de încredere în București dublă față de cea a liberalilor din Capitală adăugând că va încerca să transfere o parte din această încredere către colegii săi.
După ce Biroul Executiv al PNL a aprobat desemnarea Violetei Alexandru, la propunerea lui Ludovic Orban, în funcția de președinte al PNL București. Rareș Bogdan a spus că noul lider al organizației va trebui să fie foarte ferm cu colegii săi.
„I-am spus și în ședință: ea este un om foarte elegant, distins, la București să știe că sunt și crocodili, și șobolani mari și persoane care trebuie să fie puse la punct, când e cazul, să nu se lase încălecată. I-am spus să aibă un ciocan învelit în catifea”, a declarat Rareș Bogdan.
Acesta susține că a reușit să crească în sondajele de opinie din București la capitolul încredere de la 26% la începutul campaniei la un nivel care variază între 34 și 39%.
„Sper să pot să duc o parte din încrederea asta sper PNL, pentru că are mai puțin în București, 17%, deci jumătate din scorul pe care îl am eu, dar sunt convins că cu muncă sunt convins că putem ajunge acolo”, a adăugat europarlamentarul liberal.
După demisia lui Cristian Bușoi din funcția de președinte al PNL București, Rareș Bogdan a anunțat că ar fi dispus să preia conducerea organizației, în anumite condiții. Printre acestea el a invocat dreptul de numi singur secretarul general și trei prim-vicepreședinți ai organizației.
Până la urmă, președintele Ludovic Orban a decis să o propună pe Violeta Alexandru pentru această funcție, propunere aprobată de Biroul Executiv cu 21 de voturi favorabile, două împotrivă și două abțineri.