La două zile de la declanșarea verificărilor, Parchetul General transmite oficial că "la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost constituit un dosar penal privind epidemia de pestă porcină".
Totodată instituția anunță public că s-a declanșat, potrivit prevederilor noului Cod de procedură penală aflat în vigoare, urmărirea penală față de faptele de "răspândirea bolilor la animale sau plante și neglijență în serviciu".
Instituția mai confirmă public faptul că dosarul a fost deschis luni, 3 septembrie.
Totodată spun sursele citate procurorii vor solicita și documentația necesară instituțiilor care au drept atribuții prevenirea, controlarea și combaterea unui astfel de fenomen.
Potrivit acelorași surse ar fi existat și plângeri ce au stat la baza acestor verificări, dar acestea nu au oferit detalii referitoare la cei ce le-au formulat.