Rata anuală a inflaţiei a urcat la aproape 8% în luna octombrie. Preţurile la gaze au crescut cu peste 20%, în ultima lună

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39%, mărfurile alimentare, cu 5,25%, iar serviciile, cu 3,96%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, notează Agerpres.

„Preţurile de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 au crescut cu 1,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 7,4%”, precizează INS. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 este 7,9%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 - octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 - octombrie 2020) este 4,1%, transmite INS.

Gazele, scumpire de 46% într-un an

Printre cele mai mari majorări de preţuri se numără cele de la factura de gaze, care au crescut cu 21,2% în ultima lună. Preţul gazelor s-a majorat cu 46% față de începutul anului, conform <a href="https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ipc10r21.pdf" data-type="URL" data-id="https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ipc10r21.pdf" target="_blank" rel="noreferrer noopener">datelor INS</a>.

Față de octombrie 2020, tot gazele consemnează cele mai mari scumpiri, respectiv de 46,07%, în vreme ce energia electrică a avut o creștere de preț de 24,65%, iar carburanții cu 23,51%. Alte scumpiri importante sunt la ulei (26,29%), cartofi (18,04%).

Țigările costă cu 7,11% mai mult față de octombrie 2020, iar serviciile de apă, canal și salubritate cu 6,51%.

Pâinea este cu 6,84% peste nivelul din aceeași lună a anului trecut, făina și mălaiul cu 6,46% și 6,57%, margarina costă cu 8,68% mai mult, ouăle sunt cu 5,58% mai mult, iar zahărul cu 5,68%. Carnea s-a scumpit în medie cu 3,65%, iar laptele cu 3,09% în același interval.

BNR a majorat dobânda-cheie

Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 - octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 - octombrie 2020) determinată pe baza IAPC este 3,3%.

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate în august de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Harta interactivă a clădirilor patrimoniu din Pitești. Sursa foto: Denis Grigorescu
19:00
Primul oraș din România cu o hartă interactivă a clădirilor de patrimoniu în pericol de degradare. Cum pot fi depuse propuneri
Cabană acoperită de zăpadă
18:55
„S-a instalat iarna la munte!” Avertismentul Salvamont Prahova pentru turiști: vânt puternic, ninsori și ceață în acest weekend
MONDEN
Ana Maria Pavel
Exclusiv
18:27
Ana Maria, apariție rară la un eveniment fără soțul ei, Daniel Pavel: „Prima oară când lipsește”
Mihai Călin | sursa foto: Antena 1
Exclusiv
17:35
Încă o vedetă a plecat de la PRO TV la Antena 1: „Cel mai greu și complicat proiect la care am lucrat până acum”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:38
Decizia USR pentru Guvernul Luca Niculescu, cu patru zile înaintea votului din Parlament
Pe 5 octombrie, Nicușor Dan a desemnat al patrulea premier, pe Luca Niculescu. Foto: Hepta
18:17
Programul de guvernare al Cabinetului Luca Niculescu copiază integral pasaje din programul lui Siegfried Mureşan şi preia idei din programul lui Adrian Veştea
Ultimele știri
20:04
Ilie Bolojan a răbufnit la adresa PSD: „Trebuie să se întrebe unii când au fost băuți. Când nu au votat legea salarizării sau acum, după ce am pierdut 770 de milioane de euro?”
20:00
Criză temporară de vaccin antigripal în farmacii. Când vin cele 600.000 de doze din noua tranșă
19:29
Ucraina a lovit pentru prima dată o instalație energetică din Hantî-Mansi, de unde provine 40% din petrolul Rusiei. Ținta este situată la 2.500 de kilometri de front
19:24
Ilie Bolojan a anunțat de ce face ședință PNL sâmbătă, cu trei zile înaintea votului din Parlament pentru Guvernul Luca Niculescu
TRENDING
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
10:04
Radu Oprea, propunerea lui Luca Niculescu la Apărare, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani
11:56
Doi români au rămas pe loc fără 63.000 de euro după ce au fost opriți în Italia conducând un Rolls-Royce de lux
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Imagine văzută de sus asupra orașului Varenna de pe malul Lacului Como din Italia, cu clădiri colorate și munți pe fundal.
18:11
O văduvă a donat o vilă de peste 1,6 milioane de euro de pe malul lacului Como, în Italia. Condiția impusă de femeie
În ce clasă se învață tabla înmulțirii - Sursă foto: Shutterstock
17:44
În ce clasă se învață tabla înmulțirii și cum o reții mai ușor
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
15:44
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Peisaj de iarnă de vis, zăpadă și soare, înconjurat de copaci, Laponia
15:04
Crăciunul în Laponia: ghidul complet al experților pentru călătoria în „târâmul iernii”. Când este cel mai bine să mergi și cum eviți capcanele de preț
Fronturile acrilice, alternativa modernă în bucătărie care arată luxos, nu se zgârie și se curăță extrem de ușor. Sursă foto: Colaj foto /Instagram.
14:07
Nimeni nu mai vrea dulapuri clasice în bucătărie. Care e alternativa modernă care arată luxos, nu se zgârie și se curăță extrem de ușor
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Primăria Capitalei a început în martie 2026 acțiunile de eliberare a trotuarelor de mașinile parcate neregulamentar. Foto: PMB
17:32
Cum le răspunde Ciprian Ciucu celor care îl acuză că „urăște mașinile” din București pentru că le ridică pe cele parcate pe trotuare
Panou cu Consiliul National al Audiovizualului
16:53
Guvernul a majorat amenzile CNA până la 440.000 de lei pentru posturile TV și radio
Imagine pe care scrie DIICOT și Poliția Română. De asemenea, apare și un pachet
15:48
Un sirian şi un român au încercat să vândă un kilogram de cocaină cu 60.000 de euro. Cei doi bărbați sunt rude prin alianță
Guvernul Bolojan este interimar de 5 luni, după ce a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. Foto: Profimedia
15:12
Cifre Eurostat pe fondul crizei politice: România rămâne ţara cu cea mai mare inflaţie din UE. Cât a fost inflația în septembrie
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
12:30
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
11:37
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!