Începând din această săptămână, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare au început să publice rata de vaccinare, iar situația arată că situația diferă, de la școli sau grădinițe cu rată de vaccinare de 100% la unități în care procentul este de 10-20%.

Libertatea a analizat datele din mai multe județe pentru a vedea cât de pregătite sunt pentru redeschiderea din 8 noiembrie.

De exemplu, în județul Ilfov există 5 școli și grădinițe care au o rată de vaccinare de 100% în rândul personalului, potrivit datelor publicate de Inspectoratul Școlar Ilfov.

  • Liceul Teoretic „Mark Twain International School” Voluntari
  • Școala Internațională „Clas” Ciofliceni – Snagov
  • Grădinița „Kermit” Dobroești
  • Grădinița „Inima lui Isus” Popești Leordeni
  • Grădinița „Happy Univers” Voluntari

În același timp există și unități de învățământ care sunt departe de pragul de 60%:

  • Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Filofteia” Brănești – 13,33%
  • Școala Primară „Paintbrush” Corbeanca – 22,22%
  • Grădinița și Școala Primară „International Kids Academy” Chiajna – 22,22%
  • Liceul Teoretic nr. 1 Periş -27,27%
  • Grădinița „Tinkerbell” Voluntari – 20%

La nivel județean, 62,65% din personalul unităților școlare din Ilfov s-au vaccinat împotriva Covid-19.

În județul Brașov, rata de vaccinare la nivel județean este mai mică – 53,61%. O singură unitate are tot personalul vaccinat – Grădinița cu Program Normal nr. 4 din municipiul Brașov, potrivit datelor publicate de ISJ Brașov.

Rate mici de vaccinare întâlnim în:

  • Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă Făgăraș – 10,58%
  • Grădinița cu Program Normal nr. 1 Râșnov – 18,18%
  • Grădinița cu Program Săptămânală Pinochio Făgăraș – 21,74%
  • Școala Gimnazială Cincu – 21,43%
  • Școala Gimnazială Comăna de Jos – 18,60%
  • Școala Gimnazială Recea – 23,40%
  • Școala Gimnazială Tărlungeni – 22,75%
  • Școla Gimnazială Ungra – 21,88%
  • Școala Primară Beclean – 14,29%

Cinci unități din județul Constanța au o rată de vaccinare de 100%, potrivit datelor ISJ Constanța:

  • Școala Postliceală „Dr. I. Cantacuzino” Constanţa
  • Grădinița cu program prelungit „Cip și Deli” Constanța
  • Grădiniţa cu program prelungit „Comenius” Constanţa
  • Grădiniţa „Tom şi Jerry junior” Constanţa
  • Grădinița „Mickey and Minnie” Constanța

Tot în municipiul Constanța întâlnim și o unitate cu 0% vaccinare – Grădinița „Hello Teddy”. În rest, toate unitățile au o rată de vaccinare de cel puțin 20%.

La nivelul judeţului Iași, în învăţământul preuniversitar, rata de vaccinare a cadrelor didactice este de 61,7%. Pe primul loc este Liceul de Informatică, cu o rată de peste 91%, urmat de Colegiul „Negruzzi” cu 83% şi Colegiul „Eminescu” cu 80,3%, potrivit Ziarul de Iași.

În prezent, în București, sunt unități de învățământ cu procent al vaccinaților de sub 30%, atât publice, cât și private, dar sunt și grădinițe unde acest procent atinge 100%, potrivit documentului cu rata de vaccinare a personalului angajat în fiecare școală și grădiniță din Capitală, publicat miercuri, 3 noiembrie, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).

Potrivit datelor ISMB, rata cea mai scăzută de vaccinare este la o grădiniță privată din sectorul 6 – 10%, iar în mai multe grădinițe, inclusiv una de stat – nr. 111 -, rata de vaccinare atinge 100%.

Într-o declarație pentru Antena 3, ministrul educației a precizat că 54% dintre școlile din România îndeplinesc acest criteriu în prezent.

„În paralel cu această condiție vor rămâne în vigoare toate regulile din ordinul comun ministrul educației – ministrul sănătății, practic la apariția unui caz de infectare într-o clasă se suspendă prezența fizică în clasă, la apariția unui număr mai mare de jumătate din numărul de clase din școală se suspendă prezența fizică în întreaga școală. Sunt regulile care sunt deja cunoscute”, a completat Sorin Cîmpeanu.

Scenariul final în care se vor redeschide școlile va fi anunțat vineri, de la ora 10:00, de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea

Citeşte şi:

În SUA, disputa vaccinați-nevaccinați dă peste cap și sărbătorile în familie

Klaus Iohannis: Reîntoarcerea la cursurile cu prezență fizică, condiționată de gradul de vaccinare a personalului din școli

Ikea, amendată cu 20.000 de lei de ANPC. Ce nereguli au descoperit autoritățile în zonele alimentare

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Observatornews.ro
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie