Zona munților Carpați este, ca întotdeauna, cea mai ferită din Ucraina. Aici, micuții au putut să îl întâmpine pe Moș Nicolae în stradă.

Iar Moșul și-a făcut apariția, așa cum este tradiția în satul Bilin, ca de fiecare dată, în caleașcă. Așteptat, pe marginea drumului, de copii și de mamele lor.

Războiul n-a oprit sărbătorile în Ucraina: Moșul a apărut în caleașcă și-n 2022. Care a fost dorința comună a copiilor și adulților
O caleașcă improvizată, trasă de doi cai albi, l-a plimbat pe Moș Nicolae pe străzile satului Bilin din Ucraina | Sursa foto: Sursa foto: Pagina de Facebook a Căminului cultural și Bibliotecii din sat

La Bilin, sat aflat la circa 30 de kilometri de granița cu România, Moș Nicolae a venit într-o trăsură cu doi cai. Plus ajutoarele, oamenii care au primit scrisorile puștimii de pe valea râului Tisa.

1.746 de locuitori

avea, la ultimul recensământ, satul din Carpați.

„Sfântul Nicolae vine la noi și nici viscolul, nici războiul, nici zăpada nu-l vor opri. Pentru că lucrează la realizarea unor visuri importante. Și toată lumea are același vis, să se termine războiul”, a scris pagina Căminului Cultural și Bibliotecii din sat

Războiul n-a oprit sărbătorile în Ucraina: Moșul a apărut în caleașcă și-n 2022. Care a fost dorința comună a copiilor și adulților
Copiii s-au bucurat să-l vadă pe Moș Nioulae și în anul invaziei armatei ruse | Sursa foto: Pagina de Facebook a Căminului cultural și Bibliotecii din sat

Într-un video publicat ulterior, Moșul este văzut cum citește scrisorile în „Camera Moșului Nicolae”, apoi pleacă la drum.

Trăsura îl duce nu doar pe drumul principal, ci și pe ulițele greu accesibile ale satului din munți. 

La sfârșit, Moșul și copiii au făcut poze de grup. 

Războiul n-a oprit sărbătorile în Ucraina: Moșul a apărut în caleașcă și-n 2022. Care a fost dorința comună a copiilor și adulților
Copiii n-au plecat cu mâna goală după întâlnirea cu Moșul | Sursa foto: Pagina de Facebook a Căminului cultural și Bibliotecii din sat
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 21.12.2022, 14:57

— Moșul Coca-Cola are o căciulă de episcop, în Ucraina. — Pentru culoare locală !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.