Klaus Iohannis a afirmat, la Bruxelles, că România sprijină instituţii europene solide şi eficiente, capabile să genereze rezultate în conformitate cu aşteptările cetăţenilor europeni.

„Preşedintele României a subliniat că viitorii lideri europeni vor trebui să dea dovadă de viziune, pragmatism şi determinare în realizarea obiectivelor comune stabilite în Agenda Strategică a Uniunii pentru următorii cinci ani. Pentru aceasta este necesar ca instituţiile europene să lucreze în strânsă coordonare cu statele membre, cu deschidere spre decizii consensuale, în baza principiului cooperării sincere şi loiale, spre interesul şi beneficiul tuturor cetăţenilor. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că rămâne un partener dedicat construcţiei europene şi, alături de viitorii lideri instituţionali ai Uniunii Europene, va urmări în aceeaşi manieră consecventă promovarea unei agende comune pro-europene, care să conducă la consolidarea Uniunii şi a proiectului european”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în perioada 30 iunie – 2 iulie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, ce a avut pe agendă alegerea viitorilor conducători ai principalelor instituţii europene.

Ca urmare a negocierilor intense care au durat trei zile, liderii europeni au ajuns la un acord ca funcția de președintele al Consililului European să-i revină lui Charles Michel, premierul Belgiei.

Ursula von der Leyen, ministrul Apărării al Germaniei, a fost nominalizată pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell Fontelles, va ocupa funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.

Preşedinta Băncii Centrale Europene va fi agreată Christine Lagarde, director general al Fondului Monetar Internaţional.

De asemenea, s-a recomandat ca Frans Timermmans şi Margrethe Vestager să fie prim-vicepreşedinţi cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene.


Citește și:

AUDIO: Claudia Nicolae, fosta consilieră a lui Carmen Dan și acum director la Agerpres, a mințit! Publicăm înregistrarea convorbirii telefonice care arată că demonstranții din 10 august au fost urmăriți de Guvern!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.