Cei mai multi patroni au infiintat societati care, pur si simplu, le poarta numele, chiar daca acesta nu este usor de pronuntat sau te trimite cu gandul la altceva. Altii au dat „greutate” folosind termenii „Royal”, „Imperial”, „Regal”, „President” pozitionati in coada denumirii. Iubitorii operelor lui Homer au folosit personajele acestuia pentru a atrage mai multi clienti: Adonis SRL, Afrodita SRL, Bahus SRL, chiar daca firma este intr-un sat oarecare.
Imaginatia proprietarilor nu are limite atunci cand firma e un birt, un restaurant, un bar sau un bazar. La Campulung Muscel, de exemplu, doua firme au urmatoarele texte la intrare, in dorinta de a atrage cat mai multi clienti: „Sa nu zici ca nu ti-am zis” – magazin de moda, si „Un baiat si o fata” SRL – cofetarie. In Capitala, un magazin din Piata Traian avertizeaza: „Fii destept! Vino la noi / Si castigam amandoi”.
Va prezentam cateva din roadele imaginatiei patronilor de firma: Restaurantul „La Doi Fundasi” (judetul Constanta); Restaurantul „Popasul Fericirii” (Dolj); „Birtul Instelat” (Alba); „Birtul Vesel”, „Birtul Tiganilor” sau „La minerul vesel” (Bihor), „Birtul Taurul Negru” (Prahova); „Barul Taranilor” (Arad), Restaurantul „Curcanul de aur” si „La rascrucea trei calici” (Bacau); „Caciula” sau „La gaura fierbinte” (Brasov); „Fetitele vieneze” (Cluj); „Trei izolatii” (Buzau); „Sarmalute Com.” (Tg. Lapus).