VIDEO/Tumultuoasa viață a lui Horia Hulubei, părintele fizicii nucleare românești. A fost pilot de vânătoare, spion, arestat de comuniști, apoi numit director de institut

Comentează
Horia Hulubei, părintele fizicii nucleare românești, a luptat la Mărășești

Anul viitor se împlinesc 70 de ani de la apariția Institutului de Fizică din România. Evenimentul este legat de numele unui geniu al fizicii românești, Horia Hulubei. Omul de știință a reușit aceste performanțe excepționale de-a lungul unei vieți tumultuoase. A luptat la Mărășești, a fost pilot de vânătoare, a contactat pe ascuns aliații pentru ca România să întoarcă armele la 23 august 1944, a fost arestat apoi de comuniști în 1945... dar peste toate, a pus bazele cercetării în fizică, la noi.

Profesorul Horia Hulubei a avut o traiectorie extraordinar de tumultuoasă. După terminarea liceului, își începe studiile la Universitatea din Iași. Apoi este mobilizat și ia parte la bătălia de la Mărășești.

După care, printr-un lung șir de întâmplări, a ajuns să fie pilot de avioane de vânătoare, în Franța. Avionul lui a fost atins și a avut o aterizare  forțată, în urma căreia a fost rănit și a stat multe luni în spital. După care a continuat să lupte pe avioane.

Întors în țară, și-a reluat vechea pasiune pentru știință, practic și-a reluat cariera de student la Universitatea din Iași. Ulterior, își ia doctoratul în Franța și intră în anturajul unor personalități europene ale vremii. În timpul celui de-al doilea război mondial ajunge rector la Universitatea din București.

Misiuni diplomatice la cererea lui Mihai Antonescu

În activitatea sa de om de știință și rector al Universității este de amintit că, în acestă perioadă, profesorul Hulubei a îndeplinit și anumite misiuni diplomatice la cererea lui Mihai Antonescu, minsitrul de externe al României de atunci. Astfel, în februarie 1942 a mers la Berlin, mai târziu la Viena.... Pe lângă contacte științifice, pe parcursul acestor vizite pe care le-a făcut, el a îndeplinit și sarcini diplomatice, în special  de contactarea a aliaților pentru tatonarea posibilității ieșirii României din război. Astfel, pe lângă postura sa științifică, prin abilitățile de comunicare cu alte personalități, a adus țării sale și astfel de servicii”, ne-a explicat dr. fizician Dorel Bucurescu (foto), cercetător științific gradul I la Institutul de Fizică Nucleară (IFIN) din Măgurele.

Întâmplător, Dorel Bucurescu i-a fost student, apoi subaltern la IFIN profesorului Horia Hulubei.

În 1945, comuniștii îl arestează ”la domiciliu" pentru că a colaborat cu fostul regim. A fost anchetat de celebrul Alexandru Nicolschi, care voia să știe cu cine s-a întâlnit Hulubei în străinătate pe linie diplomatică. După câteva zile, fizicianul este lăsat în pace la insistențele unor prieteni influenți de stânga, printre care matematicianul Simion Stoilov.

Bombele atomice îl scapă pe Hulubei de ancheta comunistă

Lansarea bombelor atomice americane în Japonia, în 1945, a reprezentat evenimenul care a modificat percepția tuturor statelor față de fizica nucleară. Se deschidea era energiei atomice, iar România avea un singur specialist de talie mondială: Horia Hulubei.

A obținut sprijinul lui Gheorghiu Dej, fiind numit director al unui Institut de Fizică al Academiei. Care a fost înființat la 1949. Anul viitor vom avea 70 de ani de la începuturile cercetării de fizică instituțională”, ne-a spus fizicianul Dorel Bucurescu.

Acest institut se scindează în 1956 și așa apare Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.

Sub conducerea lui Hulubei, aici este pus în funcțiune primul reactor din țara noastră, la 10 august 1957. În afară de România, doar Uniunea Sovietică mai avea reactoare în acel moment în tot blocul comunist. Era, de asemenea, al nouălea reactor de cercetare din lume. Adică, în acest domeniu, România a intrat cu dreptul.

Menționăm că anul viitor, pe acestă platformă de fizică de la Măgurele va fi complet funcțional cel mai puternic laser din lume. Adică, țara noastră rămâne în elita fizicii mondiale după 70 de ani.

CITEȘTE ȘI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală