„Se dizolvă toate instituțiile și organizațiile de stat aflate în subordinea departamentală până la 1 ianuarie 2024, iar Republica Nagorno-Karabah (Arțah) încetează să mai existe”, stipulează un decret semnat joi de președintele republicii, Samvel Șahramanian.
Decretul vine ca urmare a faptului că, săptămâna trecută, armata Azerbaidjanului a înfrânt forțele armene într-un raid rapid, de doar 24 de ore, în regiune, informează agenția rusă de presă Interfax.
Pe 20 septembrie, după o zi de ostilități, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a transmis că s-a ajuns la un acord. Ulterior, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a anunțat restabilirea suveranității țării.
La 21 septembrie, au avut loc negocieri între părți cu privire la soluționarea situației, iar Azerbaidjanul a promis că va asigura ieșirea din Karabah a armenilor care depun armele.
După intrarea în vigoare a decretului semnat joi, populația din Nagorno-Karabah, inclusiv cea aflată în afara republicii, are ordin să se familiarizeze cu condițiile de reintegrare prezentate de Azerbaidjan, pentru a decide apoi în mod independent dacă rămâne sau nu în regiune.
Aproape un sfert din populația Nagorno-Karabah a fugit în Armenia după ce Azerbaidjanul a lansat. săptămâna trecută. un atac asupra regiunii separatiste, forțând capitularea autorităților locale.
Foto: Hepta
piciusz 28.09.2023, 14:45
Pacat ca se intampla asa ceva.
ionels 28.09.2023, 15:21
Pacat ca s-au omorat atata timp intre ei.
Simona.T 28.09.2023, 16:06
prea usor apar si dispar tari
VolodimirZelenski 28.09.2023, 16:32
La fel va fi si cu Transnistria, Abhazia si Osetia.
MirunaI 28.09.2023, 16:36
Nu am mai auzit pana acum de asta