Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Brașov, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat un grup infracțional organizat specializat în traficul de droguri de risc și de mare risc, a anunţat, luni, Poliţia Judeţeană Braşov.
Polițiștii au făcut percheziții în județele Brașov, Covasna și în București, de unde au ridicat 100 de comprimate de ecstasy, aproximativ 250 de grame de cannabis și 8.000 de lei.
La data de 15 iunie, polițiștii BCCO Brașov au făcut 40 de percheziții la locuințe din județele Brașov, Covasna și din București.
„În urma perchezițiilor, 32 de persoane au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial Brașov al D.I.I.C.O.T pentru audieri, iar 17 persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 16 iunie a.c., instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 5 dintre persoanele reținute, iar în cazul altor 6 persoane s-a dispus măsura controlului judiciar“, potrivit sursei citate.
Din cercetări a reieșit că, începând din luna decembrie 2017, un grup de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani ar fi acționat în municipiul Brașov, dar și în localități învecinate pentru a atrage alți tineri, cunoscuți drept consumatori de droguri, în activități de trafic de droguri.
Drogurile de risc precum cannabis, hașiș, ketamină și drogurile de mare risc precum cocaină, ecstasy, amfetamină ar fi fost distribuite de persoanele în cauză în mai multe locații. Ulterior, membrii grupării și-ar fi extins aria de acțiune către diferite evenimente, precum festivaluri de muzică din Sinaia, Brașov și București, au anunţat anchetatorii.
Pe parcursul activităților, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți de polițiști din București, Ploiești și Covasna, polițiști ai serviciilor pentru acțiuni speciale din Brașov și Covasna, precum și de jandarmi din Brașov.
Citește și: EXCLUSIV. Jandarmi şi silvicultori, atacaţi de hoții de lemne în Bistriţa-Năsăud. Detalii uluitoare din pădurile României
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro