Rezultate BAC Hunedoara 2021. Notele publicate pe edu.ro

Comentează

Rezultate BAC Hunedoara 2021. Absolvenții de liceu din Hunedoara află astăzi ce note au luat la examenul de Bacalaureat 2021 și dacă au promovat examenul de maturitate.

Probele scrise s-au încheiat pentru absolvenții care au susținut examenul de BAC 2021, dar emoțiile continuă până la afișarea rezultatelor.

Rezultatele de la Bac 2021 în Hunedoara sunt afișate la ora 12.00 la avizierul școlii în care au dat examenul, pe pagina edu.ro – în secțiunea Rezultate Bacalaureat 2021 – și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

Lista cu rezultatele, publicată de fiecare școală în parte și pe site-ul edu.ro, cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească trei condiții:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Rezultatele la Bac 2021 vor fi anomonimizate, la fel ca și în 2020. Potrivit metodologiei, fiecare candidat a primit un cod unic pe baza căruia va putea să verifice notele pe care le-a obținut la examen

Rezultate Bac 2021 pe județe

  • Rezultate BAC București 2021
  • Rezultate BAC Alba 2021
  • Rezultate BAC Argeș 2021
  • Rezultate BAC Arad 2021
  • Rezultate BAC Bacău 2021
  • Rezultate BAC Bihor 2021
  • Rezultate BAC Bistrița-Năsăud 2021
  • Rezultate BAC Botoșani 2021
  • Rezultate BAC Brăila 2021
  • Rezultate BAC Brașov 2021
  • Rezultate BAC Buzău 2021
  • Rezultate BAC Călărași 2021
  • Rezultate BAC Caraș-Severin 2021
  • Rezultate BAC Covasna 2021
  • Rezultate BAC Constanța 2021
  • Rezultate BAC Cluj 2021
  • Rezultate BAC Dâmbovița 2021
  • Rezultate BAC Dolj 2021
  • Rezultate BAC Galați 2021
  • Rezultate BAC Giurgiu 2021         
  • Rezultate BAC Gorj 2021
  • Rezultate BAC Harghita 2021
  • Rezultate BAC Hunedoara 2021
  • Rezultate BAC Ialomița 2021
  • Rezultate BAC Iași 2021
  • Rezultate BAC Ilfov 2021
  • Rezultate BAC Maramureș 2021
  • Rezultate BAC Mehedinți 2021
  • Rezultate BAC Mureș 2021
  • Rezultate BAC Neamț 2021
  • Rezultate BAC Olt 2021
  • Rezultate BAC Prahova 2021
  • Rezultate BAC Satu Mare 2021
  • Rezultate BAC Sălaj 2021
  • Rezultate BAC Sibiu 2021
  • Rezultate BAC Suceava 2021
  • Rezultate BAC Teleorman 2021
  • Rezultate BAC Timiș 2021
  • Rezultate BAC Tulcea 2021
  • Rezultate BAC Vâlcea 2021
  • Rezultate BAC Vrancea 2021
  • Rezultate BAC Vaslui 2021
Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot folosi un model pentru Contestații Bac 2021 și pot spera la o mărire a notei.

Calendarul afișării rezultatelor la Bac 2021 în Hunedoara

  • 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise
  • 5 iulie 2021 – orele 12.00 – 18.00 – Depunerea contestațiilor
  • 6 – 9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale

Cum se depun contestațiile la Bac 2021

După afișarea rezultatelor la Bac 2021 în județul Hunedoara, absolvenții nemulțumiți de notele obținute, pot face contestație.

Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.

Model cerere de contestație pentru Bac 2021

cerere de contestație pentru Bac 2021

Cum se calculează notele la Bac 2021

Potrivit metodologiei, fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori. În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire.

În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori este mai mare de 1 punct, președintele comisiei de bacalaureat nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, se elimină cea mai mare și cea mai mică notă și se face media dintre cele două rămase.

Cum se calculează notele la contestații la BAC 2021

După depunerea contestațiilor, se urmează aceeași pași ca și în cazul primei etape de notare. Dacă diferența dintre nota inițială și cea de după reevaluare este mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori.

Nota finală se calculează și în acest caz prin eliminarea extremelor și apoi ca medie aritmetică a celor două note rămase. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Eliberarea diplomei de Bacalaureat

Diplomele de bacalaureat vor fi completate și semnate în termen de cel mult 10 zile de la terminarea examenului de bacalaureat. Totuși, diplomele pot fi eliberate, la cerere, candidaților care au promovat examenului în sesiunea iunie-iulie 2021 înainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei de depunere a contestațiilor.

Prioritate la eliberarea diplomei de bacalaureat au candidații care urmează să se înscrie în viitorul apropiat la unități de învățământ superior ce condiționează prezentarea acestui document.

Calendar Bac 2021 – sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
  • 16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
  • 17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă (Matematică sau Istorie)
  • 18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă (Geografie, Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Economie, Psihologie, Sociologie, Filosofie, Logică)
  • 19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă

Când se afișează rezultatele la Bac 2021, sesiunea august-septembrie

  • 31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise
  • 31 august 2021 – orele 12.00 – 18.00 – depunerea contestațiilor
  • 1- 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
19:34
Reacția UE, după ce Trump i-a permis lui Putin să exporte motorină: „Îi oferă venituri suplimentare pentru război”
19:31
Un bărbat a omorât 8 persoane, inclusiv doi copii, apoi s-a sinucis, într-un atac armat în orașul Erie din Pennsylvania
19:10
Explozii și evacuări pe aeroportul din Riad: mai mulți pasageri răniți. Medicii sunt chemați la spitale pentru o „situație de urgență”
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...