Autoritățile italiene au pus în executare un mandat european de arestare, emis pe numele românului de 38 de ani, relatează Mediafax.

Valentin-Ionel Amarinei a fost condamnat la nouă ani de închisoare după ce a violat o fată de 16 ani. Fapta a avut loc în anul 2010, într-un restaurant din Bicaz, județul Neamț. Amarinei a ademenit-o pe adolescentă într-o toaletă a localului, unde a violat-o împreună cu un complice.

După ce a fost condamnat, bărbatul a fost în urmărire internațională deoarece s-a sustras executării pedepsei. După șase ani de fugă, bărbatul a fost prins în localitatea italiană Villa di Briano din Italia.

Potrivit rotalianul.com, ceea ce i-a ajutat pe carabinieri să-l descopere pe românul condamnat a fost un denunț făcut de un localnic împotriva lui pentru distrugere de bunuri.

Valentin-Ionel Amarinei a fost localizat de polițiști în localitatea Villa di Briano, unde se ascundea cu ajutorul unor localnici.

În următoarea perioadă, bărbatul va fi extrădat în România în vederea executării pedepsei.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații