Epidemia de coronavirus a băgat în carantină cel puțin 10 localități din nordul Italiei. Până în prezent, Italia a înregistrat cinci decese provocate de virusul ucigaş.

Adela Mohanu, româncă stabilită în Italia la Bergamo, a declarat la Adriana Nedelea LA FIX că şcolile sunt închise, iar oamenii stau mai mult în casă, Însă se merge la job.

„Diferenţa faţă de România e că oamenii de aici sunt mai echilibraţi. Respectă tot ce spun specialiştii şi pun în aplicare măsurile luate de guvernanţi. E o mare responsabilitate din partea presei. L-am urmărit pe directorul de la Corriere Della Sera care făcea un apel la raţionalitate. Jurnaliştii sunt concentraţi pe informaţie, dar este foarte important să apară specialişti. Ce ştim până în acest moment. Se concentrează mai puţin pe critici la adresa sistemului”, spune Adela Mohanu.

Românca spune că şi-a făcut provizii pentru că se vorbea de închiderea supermarketurilor din Lombardia. „Dacă nu ai provizii acasă este destul de inconfortabil. Cu copiii nu am ieşit la plimbare în zone aglomerate, dar am înţeles că la copii rata îmbolnăvirilor e scăzută. Perioada de carantină durează o săptămână. La sfârşitul săptămânii se va face o evaluare şi se va lua o decizie”, a mai spus Adela Mohanu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3

Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI