„Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor”, a transmis compania feroviară națională.

Trenurile CFR Călători vor circula după ora actuală, cea de iarnă, până în noaptea de 30/31 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. Apoi, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00 își vor continua mersul până la destinație, iar dacă orele de plecare se vor suprapune cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00-5.00, atunci „vor pleca în ordinea rangului”.

Pentru adaptarea circulației trenurilor la ora de vară, două trenuri care fac legătura cu Aeroportul Otopeni au fost anulate pentru ziua de duminică, 31 martie. Este vorba despre:

  • RM 7905 – Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă
  • RM 7908 – Aeroportul Henri Coandă – Gara de Nord

De asemenea, trenul R 9302 care leagă Roșiori de Vede – Gara Basarab va circula ca tren R 13302 și cu orar modificat: Roșiori de Vede, cu plecare la ora 2.20 ora de iarnă și sosire la Basarab la ora 5.34.

„Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2024, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare”, a mai precizat CFR.

În noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, se va trece la ora de vară 2024. Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 3.00 devenind ora 4.00, iar 31 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Aura1 30.03.2024, 09:44

Iar se schimbă ora, dormim mai puțin cu o oră...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.