Romgaz a consultat animalele sălbatice pentru a şti ce rezerve de combustibil să facă. Concluzia: vine iarnă grea!

Comentează

Se va putea schia de Crăciun, va fi o repriză de viscol în decembrie, două în ianuarie şi alte două în februarie, iar lemnele pentru încălzire şi-au dublat preţul pentru a umfla buzunarele ”băieţilor deştepţi”. De asemnea, Romgaz a consultat aniamlele sălbatice pentru a afla dacă vine iarnă grea. Aceste au fost câteva din datele focusului energetic ”Provocările iernii 2016-2017” care a avut loc astăzi la Bucureşti.

Arhiva foto

Florinela Georgescu, director executive al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a spus că nu va fi o iarnă uşoară, temperaturile din decembrie vor scădea, în medie, cu 4 grade faţă de cele de acum şi că va fi zăpadă în perioada Sărbătorilor. Sunt de aşteptat cinci reprize de viscol, una în decembrie, două în ianuarie şi alte două în febrie. Ţinând cont că iarna trecută a fost mai caldă din cauza curentului tropical El Nino, anul acesta, în absenţa acestui fenomen, iarna va fi mai rece.

„Pentru noiembrie şi decembrie, estimările Centrului European (ECMWF - European Centre for Medium-Range Weather Forecasts, n.r.) arată posibilitatea să avem temperaturi peste normă, în partea de sud a teritoriului şi apropiată de normă în rest. Peste normă înseamnă să fie uşor mai cald decât ar fi firesc în aceste două luni. De altfel, media temperaturii la nivelul ţării pentru luna noiembrie până în acest moment se situează peste aceste medii climatologice. Peste normă înseamnă peste media perioadei 1981 – 2010”, a spus Georgescu.

Romgaz a înmagazinat pentru iarnă 2,4 miliarde de metri cubi de combustibil

Arhiva foto

Vasile Ciolpan (foto), director comercial al Romgaz, a spus că pentru acest an compania a înmagazinat 2,4 miliarde metri cubi de gaz pentru a trece cu bine de acest sezon rece, care se anunţă dificil. Directorul Ciolpan a dezvăluit că Romgaz are o metodă proprie, mai exotică, de prognozare meteorologică a lunilor de iarnă prin urmărirea modului de manifestare al animalelor sălbatice. ”Avem o colecţie proprie de date privind comportamentul păsărilor, mistreţilor, broaştelor ţestoase”, a spus Vasile Ciolpan. Dacă broasca ţestoasă, de pildă, sapă o groapă adâncă pentru iernat, înseamnă că va fi un sezon rece mai aspru.  Este şi cazul iernii 2016-2017.

Preţul lemnului de foc a sărit de la  200 de lei pe metru cub, la 450 de lei

O veste tristă a venit din partea Romsilva. În urma unei modificări legislative, regia nu mai are voie să vândă lemnul pentru foc în mod direct, ci prin intermediari, în urma unor licitaţii,

Arhiva foto

până la 31 decembrie 2016. Acest mecanism a făcut ca preţul lemnului de foc să crescă de la 200 de lei metrul cub, cât era la Romsilva anul trecut, la 450 de lei metrul cub acum, la particulari. Menţionăm că în România se încălzesc cu lemne 3,5 milioane de gospodării, cu o medie de 10 metri cubi de lemn pe sezonul rece.

”Guvernul a intervenit din nou, iar de la 1 ianuarie 2017 vom putea vinde din nou lemn fără intermediari, la preţul de 153 de lei pe metru cub”, a spusDragoş Ciprian Pahonţu (foto), director general Romsilva.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
22:16
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
22:02
Toate magazinele Metro au fost confiscate de stat în Rusia, după ce Putin a semnat decretul: „Administrare temporară”
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
21:33
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri