Recent, un oficial rus de rang înalt a avertizat statele europene cu privire la orice eventuală acţiune împotriva Kaliningradului, afirmând că „s-ar juca cu focul”, potrivit aceleiași surse.
„Până la 1.000 de militari… şi peste 60 de unităţi de echipamente militare au fost implicate în exerciţii”, a anunţat serviciul de presă al Comandamentului Flotei Mării Baltice, citat de agenţia de ştiri Interfax.
Separat, 20 de avioane de vânătoare Su-27 şi bombardiere navale de linia întâi de tip Su-24 au efectuat în cursul nopţii un antrenament de luptă planificat, simulând atacuri asupra unor ţinte aeriene şi terestre cu viteză redusă, posturi de comandă şi echipamente militare din Kaliningrad, a precizat Interfax.
Viceministrul rus de externe Alexander Grushko a avertizat, miercuri, ţările europene împotriva oricărei acţiuni potenţiale împotriva Kaliningradului, spunând că „acest lucru ar însemna că se joacă cu focul”.
Rusia nu a oferit un motiv pentru efectuarea exerciţiilor şi nu a specificat când au fost planificate.
Kaliningradul este o zonă sensibilă pentru NATO, fiind o exclavă a Rusiei, situată la Marea Baltică, între Lituania și Polonia. Coridorul Suwalki separă exclava rusă Kaliningrad de Belarus. Cu o lungime de 40 km, coridorul se află între granița Poloniei cu Lituania.
Este, de asemenea, singura modalitate de a ajunge pe calea rutieră sau feroviară din Polonia și Europa Centrală în statele baltice, probabil cei mai expuși membri ai NATO, potrivit unei analize publicate de Foreign Policy.
Specialiștii se tem că o revendicare a acestui coridor de către ruși ar tăia legăturile dintre NATO și cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia