„Declarația lui Anton Krasovski este sălbatică și dezgustătoare. În acest moment, opresc colaborarea nostră, pentru că nici eu, nici restul echipei RT nu putem permite nici măcar gândul că unul dintre noi este capabil să împărtășească o astfel de sălbăticie”, a transmis aceasta.

Oficialul RT a mai transmis copiilor din Ucraina, copiilor din Donbas și tuturor celorlalți copii, „ca toate acestea să se încheie cât mai curând posibil, astfel încât să poată trăi și studia din nou în pace – în limba pe care o consideră limba lor maternă”.

Reacţia RT vine după ce Krasovski, într-o conversație cu scriitorul Serghei Lukyanenko, a spus că este necesar fie ucişi copiii ucraineni care au devenit victime ale propagandei.

„Ar fi trebuit să fie înecaţi în Tisina”, a spus Krasovski, referindu-se la râul Tisa, care trece prin Transcarpatia. „Pur şi simplu acei copii trebuiau înecaţi, înecaţi! Ca alternativă, ar fi putut fi băgaţi în colibe şi arşi”, făcând aluzie la faptul că în zonă numeroase case sunt construite din lemn.

Luni, el a cerut iertare, afirmând că este „foarte stânjenit că nu am văzut cumva această graniță, despre copii”.

„Ei bine, se întâmplă așa: stai în aer, ești purtat. Și nu te poți opri. Îmi cer scuze tuturor celor care au fost uimiţi de acest lucru. Îmi cer scuze Margaritei Simonian, tuturor pentru care acest lucru părea sălbatic, de neconceput și de netrecut”, a transmis jurnalistul.

În urma afirmațiilor sale, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a făcut un nou apel către țările din întreaga lume să interzică difuzarea televiziune de stat Russia Today.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ClaraM 24.10.2022, 16:32

E bolnav ... afirmații de o cruzime uluitoare. Scuzele sunt stânjenitoare și inutile.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.