Echipe formate din salvamontişti şi jandarmi montani vor porni în recuperarea celor doi turişti reperaţi în Masivul Făgăraş, precum şi în căutarea celei de-a treia persoane dispărute în munţi, în urmă cu o săptămână.
Echipele formate din nouă salvamontişti şi patru jandarmi montani vor porni într-o operațiune de recuperare a cadavrelor celor doi turişti reperaţi în zona Cheia Bândei, la peste 2.000 de metri altitudine, pe versanţi diferiţi. De asemenea, un elicopter va survola zona în căutarea celui de-al treilea turist, care încă nu a fost găsit.
Trei turişti din Iaşi au fost dați dispăruţi, de mai multe zile, în Masivul Făgăraş. Ieri, doi dintre cei trei turişti dispăruţi în Munţii Făgăraş au fost reperaţi din elicopter, însă nu s-a putut ajunge în zonă. Astăzi, se va încerca recuperarea cadavrelor de pe munte, deși este risc mare de avalanşă în Munţii Făgăraş şi în Munții Bucegi.
Unul dintre turiști este Octavian-Sandu Andrieș, în vârstă de 18 ani, un tânăr care iubea muntele și își făcuse o promisiune. Anul trecut, în preajma Zilei Naționale a României, unul dintre mesajele lui Octavian, postat pe 3 decembrie 2017, relatează faptul că a încercat să ajungă pe Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraş, dar fenomenele meteo l-au împiedicat. Atunci, și-a promis că “o să cucerească Vârful Moldoveanu pe timp de iarnă, cât de curând posibil”.