Chiar în ziua în care Bârladul a intrat în scenariul roșu, iar servirea în interiorul restaurantelor a fost interzisă, administratorul unui local a organizat un eveniment privat, la care a invitat un sobor de șapte preoți.

Potrivit protopopului de Bârlad, preotul Vasile Lăiu, administratorul localului, un cunoscut general în rezervă din Bârlad, i-a chemat pentru a oficia o slujba de sfințire a noului mobilier.

Activitatea din interiorul restaurantului a fost sesizată de reprezentanții altor localuri din Bârlad, nemulțumiți că ei sunt nevoiți să țină restaurantele închise de 8 martie, deși aveau rezervări programate.

„Am fost solicitați, că tot nu era activitate la restaurant, fiind închis, să sfințim sala mică, din acest restaurant, care are mobilă nou. Și ne-am trezit cu poliția. Am fost legitimați, ne-au luat datele, probabil că urmează să fim amendați, ce să facem? Astea-s riscurile! Erau și polițiștii uimiți, că au fost informați de altcineva, că ar fi petrecere. Au fost, au văzut, să își facă poliția treaba, ce să facem noi?” a declarat protopopul Vasile Lăiu.

Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, incidentul s-a petrecut în seara de 8 martie, la ora 20.10. În urma sesizărilor, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bârlad, sprijiniți de jandarmi, au sistat evenimentul privat.

„Ca urmare a celor constatate, polițiștii și jandarmii care au descins la fața locului au aplicat față de administratorul localului, dar și față de participanții identificați un număr de zece sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 6.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
PARTENERI - GSP.RO
Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Playtech.ro
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Observatornews.ro
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Știrileprotv.ro
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)