SCANDALUL vaccinului antigripal. ULTIMA DECIZIE a lui Nicolaescu în calitate de ministru al Sănătăţii: DEMITEREA LUI MARIUS SAVU

Comentează

Ministerul Sănătăţii a anunţat că a decis destituirea din funcţia de preşedinte al ANMDM a lui Marius Savu, hotărârea fiind pusă în aplicare chiar de astăzi.
"Având în vedere gravitatea dezinformării opiniei publice privind nivelul exagerat al prezenţei endotoxinei în vaccinul gripal, urmare a utilizării unei metode neconforme cu standardele impuse de farmacopeea europeană, lipsa de responsabilitate şi neprofesionalismul în gestionarea situaţiei vaccinului gripal, dar şi crearea temerilor în rândul opiniei publice de către Preşedintele ANMDM, ministrul Sănătăţii a decis destituirea din funcţia de preşedinte al ANMDM a domnului Marius Savu, începând cu data de 26 februarie 2014", precizeză reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Potrivit specialiştilor în domeniu, metoda de testare a produsului vaccin gripal utilizată de laboratorul din Franţa, la care a apelat preşedintele ANMDM, din proprie iniţiativă, nu a fost conformă cu prevederile europene cu privire la acest produs."Testarea produselor de către oricare laborator trebuie efectuată conform metodelor validate şi aprobate, descrise în dosarul produsului, prevăzute în farmacopeea europeană", susţin reprezentanţii MS.Prin urmare, rezultatul primit de ANMDM de la laboratorul din Franţa nu este concludent pentru produsul vaccin gripal şi nu se poate ţine cont de aceste rezultate în evaluarea calităţii produsului, din cauza metodei folosite, care diferă de cea recomandată de farmacopeea europeană.În plus, ANMDM a solicitat din proprie iniţiativă testarea produsului INCDMI Cantacuzino de către laboratorul din Franţa fără înştiinţarea producătorului (INCDMI Cantacuzino) sau a Ministerului Sănătatii. Ministerul Sănătăţii a aflat de această retestare în Franţa abia după finalizarea studiului clinic.Mai mult, ANMDM nu a solicitat Institutului Cantacuzino probe suplimentare pentru retestarea produsului, astfel încât nu se poate preciza dacă eşantionul trimis spre analiză este reprezentativ şi nici nu a pus la dispoziţie niciun document probator, prin urmare, nu se cunoaşte care sunt seriile retestate în Franţa.Având în vedere toate acestea, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, consideră că, în continuare se impune verificarea, de către o echipă de specialişti internaţionali de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau de la Agenţia Europeană a Medicamentului, a modului în care ANMDM a acordat autorizaţiile GMP de funcţionare a liniei de producţie vaccin gripal şi depistarea cauzelor care au dus la neconformităţile vaccinului gripal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Siegfried Mureșan, depunerea programului de guvernare in parlament 26 septembrie 2026
07:44
Au început audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
LiveText
19:16
LiveScore: România înfruntă Bosnia pe Arena Națională într-un meci crucial din Liga Națiunilor. Mai multe suprize în primul 11 al tricolorilor
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Fotografia a doi ofițeri de poliție din Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia 30.08.2025
13:41
O vânzătoare de supermarket a fugit după un hoț român și s-a agățat de portiera mașinii, în Italia. Femeia a ajuns la spital
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Procuror Claudiu-Constantin Sandu agerpres
Exclusiv
17:00
Procuror în Consiliul Superior al Magistraturii, despre judecătorii prea miloși: „Nu voi dori ca aceștia să mai continue în penal”
Criza apei Târgu Neamț
Analiză
15:00
Aglomerație și „păruială” la o licitație banală, pentru conducta de 16 kilometri care să aducă apă în județul Neamț. Până și câștigătorul a depus contestație
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză