„Domnule preşedinte, nu este niciun secret faptul că avem opinii foarte diferite despre conflict”, a spus Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă desfăşurată înaintea unei cine cu Erdogan, aflat în vizită la Berlin.

„Tocmai de aceea discuţiile noastre sunt importante, în special în momente dificile avem nevoie de un dialog direct între noi”, a adăugat cancelarul federal.

Scholz a reafirmat sprijinul Berlinului pentru Israel. „Dreptul Israelului de a exista este irefutabil pentru noi. Nu este loc pentru antisemitism în ţara noastră, indiferent dacă este motivat politic sau religios, dacă vine de la dreapta sau de la stânga, dacă a crescut aici de secole sau vine în ţară din afară”, a accentuat cancelarul german.

Acesta a spus, de asemenea, că se opune oricărei persoane care vrea să le nege musulmanilor locul în Germania.

Erdogan: „Să tragi în spitale sau să ucizi copii nu există în Tora”

De partea sa, Erdogan a numit mişcarea islamistă palestiniană Hamas drept „organizaţie de eliberare”, a acuzat Israelul de „genocid” în Fâşia Gaza şi a pus sub semnul întrebării însuşi dreptul statului evreu de a exista.

El a spus că atacurile asupra copiilor și spitalelor nu își au locul în cartea sfântă a evreilor.

„Să tragi în spitale sau să ucizi copii nu există în Tora, nu poți face asta”, a declarat Erdogan, citat de AFP. Liderul turc a făcut astfel referire la civilii care au murit în bombardamentele efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza în ultimele săptămâni.

În Israel, 1.200 de persoane au fost ucise începând din 7 octombrie, în majoritate civili masacraţi de militanţi Hamas într-un atac de o violenţă şi amploare fără precedent după crearea statului Israel, în 1948. Peste 240 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a reacţionat lansând o ofensivă masivă contra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, în timpul căreia peste 12.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care 5.000 de copii, potrivit celui mai recent bilanț furnizat de Ministerul Sănătăţii din Gaza și publicat vineri.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (13)
Avatar comentarii

MihaiT 18.11.2023, 00:14

Nu e scris in Tora așa dar in Coran e scris sa omori civili și pe alții sa ii iei ostatici? Probabil ca e scris așa ca văd ca nu a sărit nicio țara musulmană sa condamne asta

Avatar comentarii

Andreeacostin1991 18.11.2023, 00:39

Ambii au dreptate! Și va rămâne așa ura între palestinieni și israeliți!

Avatar comentarii

asdqaz 18.11.2023, 01:06

si terestru si la nivel politic

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.