Sebastian Ghiță este vizat de ancheta procurorilor DNA privind pe Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, acuzat de deturnare de fonduri.
Concret. achetatorii au reținut în sarcina deputatului acuzații de participare la grup infracțional organizat și de trafic de influență. Astăzi, acesta le cere judecătorilor de la Curtea Supremă să-l scape de controlul judiciar care îl obligă să dea cu subsemnatul la poliție de două ori pe săptămână.

„GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, care a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar ) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate”, spun procurorii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.