Acuze la nivel înalt. Otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost probabil orchestrată de “înalţi oficiali” din guvernul rus, a declarat miercuri, 9 septembrie, secretarul de stat american Mike Pompeo, crescând presiunea internaţională asupra Moscovei, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
“Când oamenii văd eforturile făcute pentru a otrăvi un disident şi recunosc că există şanse mari ca aceasta să vină de la înalţi oficiali ruşi, cred că nu este bine pentru poporul rus”, a declarat secretarul de stat al SUA.
Mike Pompeo a reafirmat că Washingtonul şi aliaţii săi europeni vor cu toţii ca Rusia să-i “tragă la răspundere pe cei responsabili”.
El a adăugat că americanii vor încerca să-i identifice pe cei vinovaţi.
Acesta este un lucru pe care îl vom analiza, evalua şi ne vom asigura că facem ceea ce trebuie să facem pentru a reduce probabilităţile ca aşa ceva să se întâmple din nou.Mike Pompeo:
Săptămâna trecută, Donald Trump, adesea acuzat de o atitudine relaxată faţă Vladimir Putin, a explicat că “nu a văzut încă” dovezi ale otrăvirii lui Aleksei Navalnîi, în timp ce Germania a afirmat deja că acesta a fost otrăvit cu un agent agent neurotoxic “de tip Noviciok”.
Moscova a dat asigurări că nicio urmă de otravă nu a fost detectată de medicii ruşi în corpul lui Navalnîi şi pune la îndoială versiunea europenilor, considerând că este vorba de o “campanie de dezinformare” pentru a impune noi sancţiuni.
Navalnîi, 44 de ani, cel mai puternic critic al președintelui Vladimir Putin, a fost transportat în Germania pe 22 august, la două zile după ce s-a simțit rău și s-a prăbușit în avion, în timpul unui zbor dinspre Siberia spre Moscova.
Navalnîi a fost tratat inițial într-un spital din Rusia, înainte de a fi dus la spitalul Charite din Berlin.