Paul din Hamcearca și „Regele lipovenilor de pe malul stâng al Razelmului”. Cum îi vâna Securitatea comunistă pe românii care ascultau rock la Europa Liberă

Comentează
Analiză

O preocupare importantă a oamenilor din Securitatea comunistă era identificarea și pedepsirea românilor care ascultau și „colportau” știri de la posturile de radio din vestul Europei. Era vizat, în principal, postul Europa Liberă, care își avea sediul la München.

Realizatorii primeau scrisori de la români

Comuniștii au interzis audierea acestui post de radio, ca urmare a emisiunilor în limba română prin intermediul cărora regimul era criticat dur. Tot acest post de radio era una dintre puținele posibilități prin care românii puteau asculta muzică vestică, în special rock. Realizatorii primeau scrisori de la mulți cetățeni români, care solicitau difuzarea unor piese muzicale, dorințe care erau îndeplinite.

În 1973, Paul, un tânăr de aproximativ 20 de ani din comuna Hamcearca, județul Tulcea, a devenit un împătimit al emisiunii „Metronom”, realizată la vremea respectivă de Cornel Chiriac. În 6 martie 1973, Paul a trimis o scrisoare către bateristul englez John Hiseman, care a fost interceptată de oamenii Securității și astfel nu a mai ajuns la destinație. 

Scrisoarea lui Paul către bateristul englez John Hiseman

„Ascult cu mare pasiune postul de radio Europa Liberă”

„Domnule Haizeman (John Hiseman)! Vă scriu în limba franceză pentru că nu cunosc limba engleză. Ascult cu mare pasiune postul de radio Europa Liberă. La acest post ascult emisiunea «Metronom '73», emisiune unde am auzit adresa dumneavoastră. S-a spus acolo că cine dorește să primească un disc al grupului «Tempest» să scrie la adresa dumneavoastră. Vă rog, dacă vreți, să îmi trimiteți primul dumneavoastră «LP» (album). Vă doresc mult succes pe viitor. Mulțumesc anticipat”, a scris tânărul din Tulcea. Urmarea acestui demers a fost chemarea tânărului la Miliție, pentru explicații, procedură aplicată în toate cazurile de acest tip. Securiștii susțineau că Paul mai trimisese și alte două scrisori postului Europa Liberă.

„Din datele ce le deținem rezultă că numitul (...), din com. Hamcearca, jud. Tulcea, a scris un nr. de trei scrisori postului de radio «Europa Liberă» în perioada decembrie 1972 - martie 1973 prin care solicită să i se transmită unele melodii de muzică ușoară, un album cu cosmonauți și o adresă a unui tânăr din Occident pentru a coresponda cu acesta.

Având în vedere prevederile art. 14 din Legea 23, prin care se interzice cetățenilor români de a avea legături de orice natură cu posturile de radio străine care prin activitatea lor desfășoară o activitate de defăimare sau contrară intereselor statului român, propun influențarea celui în cauză în scopul prevenirii unor acte asemănătoare. Față de cele raportate, rog apreciați și dispuneți”, se preciza în raportul întocmit în 4 septembrie 1973.

Raportul întocmit în 4 septembrie 1973

Nota explicativă

Solicitarea a fost aprobată de ofițerul superior care a cerut „atenționarea” tânărului, având în vedere că postul Europa Liberă i-a transmis două melodii ale formației Beatles.

„Să vă dea o notă explicativă (unde i-a cunoscut - de unde le-a luat adresa etc. - alții de-ai lui?), iar în final să i se aducă la cunoștință legea și periculozitatea faptei sale”, se mai preciza în adnotarea realizată de ofițerul de securitate. Tânărul a dat declarația solicitată în 6 noiembrie 1973. „Am fost chemat la postul de miliție și am fost anunțat că s-au transmis niște melodii pe adresa mea de la postul de radio «Europa Liberă». 

Mărturisesc în mod sincer că nu am scris nici o scrisoare acestui post de radio și ca atare nu am solicitat melodiile respective. Este adevărat că am ascultat acest post de radio, și anume emisiunea «Metronom '73», unde se transmiteau clasamente ale formațiilor de muzică ușoară engleză. Într-una din emisiuni s-a dat anunțul că cine dorește să primească un disc al cântărețului John Haizeman să scrie pe adresa lui.

Nefiind interzisă corespondența cu țările străine și fiind un pasionat al muzicii ușoare, acest anunț m-a tentat să scriu, fapt ce am și făcut, dar nu am primit niciun răspuns și niciun disc. La radioreceptor nu am auzit nimic, deoarece este defect de două luni. De aici a plecat chestiunea pentru care eu am fost acuzat că port relații cu postul de radio «Europa Liberă». Emisiunea «Metronom '73» am ascultat-o singur de mai multe ori și nu știu cine mai ascultă sau corespondează cu acest post de radio!”, a scris tânărul, care a completat că are stagiul militar satisfăcut și știe ce înseamnă trădarea secretului de stat.

„Conform legii, știu că persoanele care trădează secretul de stat sunt pedepsite conform legii în vigoare. În realitate, vă spun cu toată sinceritatea, nu am trimis nici o scrisoare acestui post de radio, nu știu nici adresa lui. Conștient că legea prevede interzicerea corespondenței cu posturile de radio străine sau alte organe specializate care prin activitatea lor lezează interesele statului nostru, mă angajez ca pe viitor să nu se mai întâmple probleme pentru care am fost atenționat, în caz contrar voi suporta rigorile legii în vigoare”, a mai declarat acesta, potrivit dosarului desecretizat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. 

„Regele lipovenilor de pe malul stâng al Razelmului”

Peste câțiva ani, tot în județul Tulcea, un alt tânăr care coresponda cu Europa Liberă atrăgea atenția Securității. Acesta s-a autointitulat „Regele lipovenilor de pe malul stâng al Razelmului” și a semnat scrisoarea fictiv: „Craus Herbert - Str. 13 Decembrie 28, București”. În scrisoarea trimisă realizatorului Radu Teodor, autorul îşi manifesta solidaritatea cu pescarii din Delta Dunării, ale căror drepturi erau încălcate de statul român și solicita difuzarea unor dedicații muzicale.

„Dragă Radule! În primul rând îți mulțumesc pentru minunatele emisiuni muzicale pe care le transmiți tinerilor din România. Postul dvs. de radio, cât și emisiunile muzicale le ascult de peste 10 ani; dar până acum nu am avut curajul să-ți scriu. Singurii tineri care mi-au dat curaj au fost «Cei 4 de pe malul stâng al Razelmului» în frunte cu: Directorul (pe care îl cunosc personal, cu toate că acesta evită să discute cu mine), Secretarul, Samaliot și Bețivul, care în luna martie sau aprilie ți-au scris o scrisoare.

În această scrisoare era descrisă viața grea a pescarilor profesioniști care sunt lipsiți de orice drept personal. Această dezvăluire este foarte adevărată, iar tovarășii care sunt vinovați de situația creată încearcă prin diferite metode să-i convingă pe pescari să nu asculte postul dvs. Poate odată cu citirea scrisorii mele, situația se va mai îmbunătăți. De aceea îi rog pe cei 4 să fie mai hotărâți să lupte din ce în ce mai mult prin intermediul postului dvs. să obțină drepturile pe care statul le-a garantat pescarilor. Iar celor 4 nu am decât să le urez multă sănătate și fericire”, susținea autorul scrisorii, datată 3 octombrie 1978.

În continuare, acesta dedica, prin intermediul realizatorului radio, câteva melodii pentru prietenii săi: „Ecouri - cu Pink Floyd (ptr. Cei 4 de pe malul stâng al Razelmului) - ceva cu Led Zeppelin (ptr. Director) - Titenik (ptr. Secretar) - Nazareth (ptr. Samaliot) - Status Quo (ptr. Bețivul) - Deep Purple (ptr. Haidihov) - Procol Harum - ceva cu Black Sabbath. Melodiile le alegi tu, Radule! Cu stimă al tău, Rege al lipovenilor de pe malul stâng al Razelmului”.

Aparatul represiv, mobilizat pentru identificarea tânărului

Securiștii locali nu au reușit să îl identifice pe autor, motiv pentru care, la începutul anului 1979, eforturile de căutare s-au intensificat. A fost întocmită o notă de măsuri, care mobiliza aparatul represiv din Tulcea în scopul realizării de investigații, analize grafoscopice, filaje pentru a depista tânărul care criticase regimul și ceruse muzică rock la radio.

„Pe lângă unele aprecieri tendențioase cu privire la viața pescarilor din Delta Dunării, acesta solicită transmiterea unor melodii de muzică ușoară pentru un așa-numit grup format din 4 persoane, pe care-l reprezintă, intitulându-se «Regele lipovenilor de pe malul stâng al Razelmului». Scrisoarea este scrisă cursiv tipografic, pe o coală de hârtie albă - de scris, cu cerneală albastră, folosind un plic tip «Par Avion». S-a conchis că este scrisă de către o persoană cu o pregătire medie, respectiv un tânăr”, se preciza în nota menționată.

Principalele măsuri luate vizau certificarea probelor de scris existente la problema „înscrisuri anonime” din comunele Jurilovca și Sarichioi și efectuarea de verificări în cele două localități „pentru identificarea de persoane ce ar putea forma un asemenea grup având în vedere și pseudonimele pe care aceștia și le-au atribuit”.

„Scrisul va sta în atenția compartimentului «S» (Supravegherea corespondenței) în vederea confruntării sale cu materialele ce vin sau pleacă din aceste două localități. Vor fi identificați tinerii din aceste localități ce se află în București pentru a-și satisface stagiul militar, pentru a urma diferite școli sau pe diferite șantiere de lucru, având domiciliul stabil pe raza com. Jurilovca sau Sarichioi.

Tot prin investigații și rețeaua informativă vor fi identificate persoane ce ascultă și fac comentarii asupra știrilor transmise de posturile de radio capitaliste, în special «Europa Liberă», care vor fi verificate din punct de vedere grafic. De asemenea, se va continua acțiunea de obținere de probe de scris de la persoanele din aceste localități, acordându-se prioritate tinerilor absolvenți ai claselor 8, 10 și 12”, se mai susținea în nota Securității Tulcea. Documentele desecretizate de CNSAS nu arată dacă autorul scrisorii a fost identificat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
14:19
Euro și dolarul american, în scădere în raport cu leul. Cursul BNR, vineri, 9 octombrie 2026
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...